Ansamblul „Codruleţul” al Clubului Copiilor din Găeşti a participat aseară la emisiunea Next Star de la Antena 1.
Căluşarii lui Marian Grigore, format din copii cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, au făcut un adevărat show pe scenă şi au impresionat juriul şi publicul, după ce au susținut numărul lor de folclor autentic, la cea mai cunoscută şi îndrăgită emisiune de talente pentru copii din România.
,, Dansurile pe care noi le promovăm şi pe care ei le execută au cel mai înalt grad de dificultate, lucru care este foarte greu şi din ce în ce mai rar să vedem la copii de vârstă fragedă şi, de multe ori, este imposibil ca aceste mişcări şi aceste dansuri să fie executate de nişte copii cu vârste foarte mici. Ei parcurg 70 de km ca să poată să ajungă la orele noastre de curs”, a declarat coregraful Marian Grigore.
Dansul caluşarilor este un dans tradițional românesc, care a dus faima României peste hotare. Deşi este dificil de executat, totuşi mişcările îi animă pe copii, îi deconectează de şcoală şi probleme şi îi determină să fie în largul lor.
Codruleţul a primit patru steluţe verzi şi au mers în finala serii, când au obținut de la juriu trei de 9 şi un 8, la trei puncte diferență de câştigător.
Magicianul Ştefan Luncanu a fost ales marele câştigator al ediției de săptămâna aceasta a talent-showului NEXT STAR şi va merge în marea finală.
Felicitări dâmbovițenilor noştri!