ortooxacell kiss2022.gif Flax

Am reținut domnule președinte! Sunt pe lista dumnevoastră… aia neagră!

Gazeta Dâmboviței și subsemnata Crina Zamfirescu nu au fost niciodată în preferințele președintelui CJD,  Adrian Țuțuianu. Asta e viața! Ne consolăm, însă, cu faptul ca cotidianul Gazeta Dâmboviței este nr 1 în preferințele cititorilor de on-line din județ (conform site-ului de analiza globală web ALEXA.COM, care preia automat toate domeniile web din lume). Repet, asta e viața!

După o săptămână de încercări evidente de a mă ocoli, pentru a nu fi nevoit să mă salute, astăzi președintele CJD a răbufnit, pentru că am vrut calificarea unei sintagme. Mai exact, de ce convocarea făcută în numele directorului Radu Petrescu pentru o întâlnire a ministrului Nicolae Bănicioiu cu personalul medical, la care presa nu a avut acces, avea specificația cu prezență obligatorie și dacă ministrul a cerut acest lucru. Aș fi vrut să aflu și ce riscă cei care nu s-au conformat, dar nu am apucat. Nu m-a lăsat președintele, deși ministrul era deschis la  a răspunde tuturor întrebărilor.

[youtube width=”600″ height=”400″ video_id=”LhFB7tQXfGw”]

Acum! Ce nu vrea să accepte Adrian Țuțuianu este că profesionalismul presei nu este același cu pupatu-n fund a mai marilor, în schimbul unor mărunte contracte cu care presa abia supraviețuiește.  Că da, sunt unii șefi care au pe lângă cei 4 -5 ani de studii superioare și 7 de acasă și merită ca presa să îi trateze cu simpatie și pentru ceea ce fac și pentru cum fac și pentru ce sunt, asta e altceva. Un alt lucru pe care nu poate să îl accepte domnia sa e că eu, personal, nu am un război cu social democrații luați la grămadă. Păstrez printre social democrații locali, unii chiar foarte apropiați domniei sale, amiciții și chiar prietenii, în baza celor 7 ani de care vorbeam, clădite pe faptele și felul lor de a fi. Odată în viață  am și votat un social democrat, deși sunt un om declarat de dreapta. Am votat pentru omul care candida! Sunt sigură că domnia sa nu ar putea face așa ceva!

Înțeleg din purtările sale din ultima vreme, că președintele CJD Adrian Țuțuianu nu reușește să accepte că poate exista cineva pentru care domnia sa nu e „cel mai bun”, „cel mai frumos”, „cel mai deștept” și că nu se poate ca el, mai marele județului, să aibă întotdeauna dreptate, bazându-se pe lașitatea celor din jurul său care nu-l contrazic niciodată.

Îi transmit domnului președinte că eu nu am o listă neagră. Și că dacă domnia sa are una, lucru ce pare oarecum evident în cazul meu, să lase multe spații goale. Pentru cei care acum îl pupă-n fund, iar atunci când va pierde puterea îl vor mușca. Atunci, cu siguranță că va regăsi profesioniștii printre unii pe care îi scuipă acum…Dreptatea e abia la capăt, domnule președinte!

Distribuie:

14 comentarii la „Am reținut domnule președinte! Sunt pe lista dumnevoastră… aia neagră!”

  1. imi place cum oamenii urasc pe cei care ajung in functii, dar dragilor voi cum ati face? si nu incercati sa raspundeti ca nu sunteti cinstiti nici macar cu voi. iar doamna ziarist sa si aduca aminte de perioada cand era pe la usa lui Tutuianu. atunci era bun si aliat cu cei care o platesc acum. era frumos si destept. asa sunt unii le pute tot cand nu mai au interesele satisfacute

  2. Crina draga mea, nu ai inteles un lucru. Tutuianu si camarila din conducerea spitalului cred ca aceasta instituie e mosia mamei lor si se comporta ca atare.Daca au ajuns la putere primele generatii de incaltati, crezind ca malele lor i-a nascut regi….

  3. am aflat de aici:
    http://noradamian.wordpress.com/2014/05/23/noile-legi-ale-lui-murphy/
    despre legea ciocoirii care zice că: „Un cap ridicat la putere devine pătrat”.
    deci, băi, „cap pătrat”, cîtă vreme pe talonul de pensie îmi scrii suma oprită la CASS iar cînd trebuie să dai socoteală de cum cheltuieşti banul ce mi-l opreşti îmi trînteşti uşa în nas să te înjur sau să te scuip?
    deşi, ca pensionar cuman zic că în democratură lapidarea ar fi mai igienică. 🙁

  4. Observ ca se practica acelasi modus operandi ca in cazul vizitei ministrului educatiei la Targoviste. Oameni adusi cu arcanul la o intalnire la care ar fi trebuit sa participe doar cine era strict interesat.

  5. cateii stau langa el si nu au curaj sa ii spuna ce gandesc oamenii de frica sa nu piarda functiile date politic.toata lumea a crezut ca SE FACE DREPTATE.si in loc de asta se face NEDREPTATE.prostii sunt promovati iar oamenii competenti nu se baga cu astia in seama.au promovat in fata doar cei care ling manute .

  6. nici ministrul nu este mai breaz
    asculta pa toata lumea si fece tot ce stie
    adica nimic da de altfel guvernul asta
    tot scandalu cu spitalu este sa aiba motive sa il demita pe doctorul petrescu
    ca doar este liberal
    si mai au niste lipitori de afise si goarne de slogane de pus in functii
    ca si dupa ce nu mai este basescu
    sunt curios ce motive vor mai avea si cine ii va mai impiedica sa faca ceva pentru tara

  7. Foarte bine punctat… un ziarist capabil, intr-adevar de presa nationala…Asta este clasa politica romaneasca!

  8. este foarte bine cum ati reusit cu doar cateva intrebari sa suparati un om. sunteti un ziarist extrem de capabil. cred ca daca nu ati fi afiliata politic ati fi de presa nationala, dar asa sunteti doar niste instrumente pentru lupta politica.

  9. Buna ziua.Nu trebuie sa va faceti probleme doamna, asa sunt toti politicienii,cand au nevoie de tine te folosesc, cand si-au atins scopul nu te mai baga in seama , te ignora, mai ales daca nu le canti osanale.In ceea ce ma priveste, am constatat din articolele d-voastra obiectivitatea de care dati dovada,va citesc cu placere si cred ca multe persoane fac la fel.Toate cele bune.

  10. Foarte bun articolul! Corect tratat subiectul! In alta ordine de idei, ce ați așteptat de la un astfel de om? De-a lungul timpului, a dovedit cu asupra de măsura ce fel de om si politruc este! Nu va necăjiți degeaba! Succes in continuare!

  11. are numai profesionisti in jur.care se duc dupa putere dupa cum bate vantul.a pus doar oameni competenti in functii.aia il vor sfasia cand va pierde putetrea.o sa vada singur atunci ce prieteni are.niste oi.

  12. o sa il muste exact cei pe care i a ridicat pe scaune acuma.genul familia Preda, si lingaii de la municipiu.a ajuns partidul la fund si a gasit toate scursurile pe care le a promovat in functii.

  13. Cea mai tare faza stiti care este ca toti doritorii sa-l pupe in fund sunt nemultumiti ca NU MAI AU LOC DE CEAFA LUI MARINESCU

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media