ALARMANT! “Nana” continuă să agreseze verbal și să pună în pericol viața trecătorilor

 

Femeia care a terorizat locatarii de pe Calea București ani de zile, nu se oprește nici acum din anormalul obicei de a arunca cu diverse obiecte pe geam, punând în pericol viața locatarilor și a trecătorilor! “Nana”, care locuiește singură, aruncă în fiecare seară cu pet-uri de bere, exact pe aleea din fața blocului H2, de pe Calea București. În cursul zilei și nu numai, se ia de oricine trece sau staționează în fața scării A sau B a blocului respectiv, adresându-le cuvinte ce nu pot fi reproduse, de la balcon. Indiferent că sunt copii care se joacă, sau părinții acestora, cât și cetățeni de toate vârstele, nimeni nu scapă neagresat verbal de acest personaj care dă dovadă de probleme psihice. Pe lângă pet-uri, aruncă cu apă, rece sau fiartă, uneori cu cartofi, fiind foarte probabil să recurgă și la obiecte care pot pune viața oamenilor în pericol. Deși a fost amendată în repetate rânduri, chiar internată, această femeie, cu probleme, de la etajul 8, de pe scara A, a blocului H2, de pe Calea București din Târgoviște, ar trebui reabilitată, până nu-și pierd cumpătul locatarii care se tem pentru viețile lor și ale copiilor.

BMG


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro