Adriean Budoiu, edilul din Fieni, continuă protestul faţă de PDL, apropiindu-se de PSD!

Se pare că numirea doctorului Jean Popescu în fruntea PDL nu şterge cu buretele problemele din organizaţie. Adriean Budoiu, primarul democrat liberal al oraşului Fieni, una din vocile cele mai puternice împotrivă modului în care s-au făcut noile schimbări din partid, spune că primarii care au fost nemulţumiţi de numirea lui Negoiţă de la centru au o problemă nu cu persoanele, ci cu modul în care procedează Biroul Permanent Naţional. “Eu am un respect deosebit pentru domnul Jean Popescu, dar asta nu rezolvă problema. Eu şi mulţi alţii suntem nemulţumiţi de cum s-a ajuns să fie condus partidul, trecând peste voinţa celor din teritoriu. Nu numai eu sunt nemulţumit, ci o mare parte a colegilor mei din judeţ.” a precizat Budoiu. De altfel, primarul Fienilului a “protestat” simbolic şi de ziua oraşului, unde nu a fost prezent nici un lider al PDL Dâmboviţa, dar au fost “câtă frunză şi iarbă” foştii colegi social democraţi ai lui Budoiu, în frunte cu preşedintele Adrian Ţuţuianu, senatorul Leo Badea, deputatul Ionuţ Săvoiu, şefi de deconcentrate şi primari din întreg judeţul. Mai mult, Adriean Budoiu nu s-a alăturat delegaţiei PDL, formată din doar 3 persoane, la ceremonialul de depunere a coroanelor la Monumentul Eroilor.

fieni_iulie_2013_25

fieni_iulie_2013_19


Valeriana heidelbergcement
Iohanis
Paleologu
Paleologu

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro