A început construcția Dâmbovița Arena, noul stadion din Târgoviște, proiectul Consiliului Județean Dâmbovița. Au existat zvonuri despre oprirea proiectului, dar situația din teren arată că stadion se face. O dată cu el se va schimba radical zona. Schimbările au început o dată cu construirea Dâmbovița Mall, a sediului RAR, dar și a parcului amenajat de primăria Târgoviște. Toate investițiile readuc în circuitul public o zonă a municipiului năpădită de hățiș și buruieni până de curând.
Lucrările de construcție vor fi realizate de o asociere de firme: ACI Cluj SA & DICO & TIGANAS BIROU DE PROIECTARE S.R.L. & IMRAT SERVICE S.R.L. Liderul de asociere este o firmă cu experiență care a lucrat și la Cluj Arena, Stadionul Ion Oblemenco Craiova, Stadionul Traian Vuia Târgul Jiu sau Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf.
Stadionul va putea găzdui mai multe tipuri de competiții sportive, dar și evenimente în aer liber
„Întregul proiect are o valoare de aproximativ 271.000.000 de lei, Consiliul Județean Dâmbovița contribuind cu suma de 25.000.000 lei.” a precizat la semnarea contractului de execuție președintele CJD, Corneliu Ștefan.
Noul stadion va îndeplini condițiile necesare pentru a găzdui partide din prima ligă a fotbalului național, din competițiile europene, dar și meciurile naționalei de fotbal. De asemenea, se vor mai putea juca meciuri de rugby de nivel național și mondial, dar se pot organiza și competiții de atletism. Noul stadion va avea: 12.012 locuri, pista de atletism, 434 locuri de parcare și spații pentru alimentație și comerț. Terenul pe care se construiește a fost pus la dispoziție de către Consiliul Județean Dâmbovița.