Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

La început pumni şi picioare, apoi înfrângere! CSM Târgovişte, îngenuncheată de Sepsi

 

Duelul dintre CSM Târgovişte şi Sepsi Sfântu Gheorghe din cadrul Ligii Naţionale de baschet feminin a fost unul sub zodia scandalului. Disputa din teren, încheiată cu scorul de 66-55 în favoarea formaţiei ardelene, a trecut în plan secund înainte de a începe. Toată atenţia a fost concentrată pe duelul dintre cele două galerii, iar punctul culminant a fost atins cu doar câteva minute înainte de primul fluier, când crainicul Salii Sporturilor, Ionuţ Marin, a fost alergat şi lovit de către unul dintre suporterii formaţiei oaspete. În momentul acela, o parte a galeriei „Commando Dracula” a pătruns în suprafaţa de joc pentru a-l apăra pe crainic, iar apoi susţinătorii CSM-ului au tăbărât cu pumnii şi picioarele pe suporterul bătăuş. Bătăia generală apărută pe neaşteptate a fost într-un final potolită de oamenii de ordine, dar şi de câţiva oficiali ai lui CSM Târgovişte, unde un aport deosebit l-a avut team-managerul Marius Dobă. Chiar dacă spiritele au fost calmate şi meciul a putut începe, atmosfera din sală a fost pe toată durata întâlnirii una tensionă, iar galeriile s-au „duelat” în tot felul de trivialităţi. Revenind la meci, prima repriză a fost una pe contre, la finalul căreia CSM a condus cu 37-34. În schimb, în ultimele două sferturi, Sepsi şi-a arătat colţii din plin, iar trupa lui Vasic a pierdut pe mâna ei, după ce a făcut mai multe erori neforţate. Meciul a luat sfârşit cu înfrângerea CSM-ului în faţa unei rivale de moarte, dar şi cu un alt moment inacceptabil, intonarea imnului secuiesc de către fanii lui Sepsi!

bataie baschet (3)_r bataie baschet (4)_r bataie baschet (6)_r

 

CSM Târgovişte – Sepsi Sfântu Gheorghe  55-66 (15-22, 22-12, 10-22, 8-10)

CSM: E. Williams (8), t. Principe (3), D. Cosby (11), S. Kirberg (3), T. Wampler (16) – A. Thompson (1), A. Pop (6), A. Orosz, L. Toma (6), R. Alecu, A. Huţanu (1). Antrenor: Predrag Vasic

Sepsi: J. Jeffery (9), K. Pierre (6), D. Marshall (5), A. Parău (12), S. Evans (13) – T. Kilin (3), : Tavic (16), T. Faleru (2). Zoran Mikes

Sala Sporturilor. Spectatori: 1800.

bataie baschet (2)_r

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media