Încurajat de bunica sa, Radu Iordache a luat contact cu lumea poeziei și a teatrului de foarte devreme. Avea 4 ani, dar recita cu patos din Eminescu și impresiona juriile concursurilor de gen. Anii au trecut, dar nu și pasiunea sa pentru poezie, față de care se declară îndrăgostit și căreia i-a adăugat la vârsta de 8 ani teatrul. “Totul a început din familie. Bunica mea a fost și este o mare influență în formarea mea. De la 3 ani îmi citea povești și poezii, iar treptat-treptat am început să le rețin. Bunica a observat acest lucru. La 4 ani am început să recit poezii și de atunci m-am îndrăgostit de teatru și de poezie”, povestește tânărul de 18 ani, care se pregătește acum de UNATC.
La vârsta de șase ani, recita 100 de poezii
„Sunt un adolescent obișnuit” spune Radu, elev al Colegiului Național “Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște. Talentul și perseveranța, dublată de un bun simț exemplar, îl fac însă exceptional. A intrat în lumea poeziei în limba franceză,cu “ Oh, maman cherie” sub îndrumarea bunicii sale, Cornelia Iordache, profesor de limba și literatura franceză. La vârsta de 4 ani recita 10 strofe din “Luceafărul” și un fragment din “Scrisoarea III” de Eminescu. Treptat-treptat și-a făcut un repertoriu de 100 de poezii până la vârsta de 6 ani, pe care l-a dublat în timp și perfecționat cu multe alte roluri, cu ajutorul mentorilor săi: Victor Mihalache, Ștefanis Lupu și Bogdan Matei. Conexiunea cu Eminescu a rămas însă puternică, precum o primă dragoste. “Am simțit o conexiune cu poezia lui Eminescu. Mă treceau fiori pe șira spinării”, își amintește tânărul. Această conexiune se simte încă în modul în care recită din poetul național.
„Sunt imprevizibil și dibace”
S-a simțit întotdeauna în largul său pe scenă, în ciuda tracului specific. La început a fost fascinația pentru microfon care îl determina să depășească emoțiile pe scenă. Apoi, fiecare zi a devenit o provocare și evoluția sa în arta teatrală îl face să continue să transmită mesajele textelor pe care le abordează. “În fiecare zi încerc să mă descopăr cu adevărat, prin muncă și perseverență, încerc să mă perfecționez prin fiecare poezie, prin fiecare spectacol”. A strâns multe premii, dar spune că cel mai drag sufletului său rămâne primul trofeu câștigat, la Festivalul Național de Umor “Ceapa de Aur”, unde, la vârsta de 4 ani, a obținut premiul special al juriului și trofeul festivalului, cu un monolog din Păcală.
Teatrul este parte din viața sa. I-a dat mai mult curaj și încredere în sine și l-a apropiat și mai mult de poezie și literatură, lectura fiind unul dintre hobby-urile sale. „Sunt curios și vreau să descopăr noi personaje și noi stări pe care să le exprim pe scenă. Sunt o fire spontană și vreau să fac totul dinamic ca să impresionez publicul. Aș putea spune că sunt imprevizibil și dibace”, se descrie el din perspectiva actoriei. Am mai adăuga la caracteristici talentat, bine educat și perseverent – practic are toate atuurile pentru a deveni un nume memorabil al scenei românești.
Oana Berliba-Soare
Palmares
Diplome :
* Titlul de excelență – Festivalul de Poezie în Grai Bănățean (Torak, Serbia – 2010)
* Titlul de excelență – Festivalul “Buna Vestire” (Uzdin, Serbia – 2010)
* Premiul Special al Juriului și Trofeu – Festivalul “Ceapa de Aur” (Făgăraș – 2011)
* Diplomă de merit – Festivalul “Ziua Zâmbetului de Copil” (Piatra Neamț – 2011)
* Premiul Special al Juriului – Festivalul “Gugulan cu car cu mere” (Caransebeș – 2011/12)
* Certificat de apreciere – Televiziunea “Favorit”, în colaborare cu “Clubul Victorioșilor” (2012)
* Premiul de Popularitate – “Steluțe Sibiene” (Sibiu – 2012)
* Premiul I – “Europreșcolarul” (2012)
* Premiul “Dorel Sibii” – Festivalul Internațional “Gura Satului” (Macea – 2013)
* Diplomă de Excelență – Festivalul poetului Adrian Pănuescu (Târgoviște – 2013)
* Premiul I – Festivalul “Iedera, un colț de rai” (Dâmbovița – 2013)
* Premiul I – Festivalul “Eminescu – legenda sufletului românesc” (2014)
* Premiul Special – Festivalul “Scena Talentelor” (Târgoviște – 2014)
* Premiul de Excelență – Minifestivalul Eminescu (Târgoviște – 2015)
* Premiul de Excelență – Minifestivalul Grigore Vieru (Târgoviște – 2015)
* Premiul I – Festivalul “Mihai Eminescu” (București – 2015)
* Premiul I cu “Clubul Victorioșilor” (Bulgaria, Sofia – 2015)
* Premiul I – festival organizat de ISJ Dâmbovița și Palatul Copiilor (2015)
* Premiul I – Festivalul “Marin Sorescu” (Râmnicu-Vâlcea – 2016)
* Premiul I – Festivalul “Ocrotiți de Eminescu” (Blaj – 2016)
* Trofeul Festivalului “Mihai Eminescu” (București – 2016)
* Premiul I – Festivalul “ArteFest” (Craiova – 2016)
* Premiul I – Festivalul “Creativitate și Talent” (2016)
* Premiul I (recitare) și Premiul pentru Merite Deosebite – Festivalul “Scena Talentelor” (Râmnicu-Vâlcea – 2016)
* Premiul I – Festivalul “Copii, salvați planeta albastră” (teatru – 2017)
* Premiul I – Festivalul “Art4Au” (cu tema “Viziuni monumentale asupra orașului meu” – 2017)
* Premiul I – Festivalul “Europa văzută prin ochii copiilor” (Piatra Neamț – 2017)
* Trofeul categoriei “Recitare patriotică” – Festivalul “România suntem noi” (Piatra Neamț – 2018)
* Premiul I – Concursul județean cultural-artistic “Talente Dâmbovițene” (Târgoviște – 2022)
* Premiul I – Concursul județean cultural-artistic “Talente Dâmbovițene” (Târgoviște – 2023)
Filme :
“Vampirii ghinioniști” (2013)
“Copilăria din Amintiri” (2014)
“Piticii Albei ca Zăpada” (2016)
“Tinerețe fără bătrânețe” (2017)
“Amintiri cu haiduci” (2018)
“Joaca de la Marea Neagră” (2019)
“Războiul Clonelor” (2021)
“Revizorul” (2022) – Anton Antonovici (primarul)
Piese de teatru (Teatrul “Odiseu”):
“Vârcolacii care au mâncat luna” (2015) de Emilia Plugaru – Povestitorul;
“O zânuță cam prostuță” (2016) de Marilena Dumitrescu – Zânel;
“Percy Jackson și Sabia lui Hades” de Maia Mihălăchioiu – Sisif (2018);
“Casa de pe graniță” (2018) de Slawomir Mrozek – Vameșul I / Grănicerul;
“Anotimpurile” (2018/19) de Iustin Grigorașcu – Vrăjitorul;
“Vizita bătrânei doamne” (2021) de Friedrich Dürrenmatt – Valetul (fost judecător);
“Trei surori” (2022) de Anton Pavlovici Cehov – Andrei Prozorov;
“Vicleniile lui Scapin” (2023) de Molière – Scapin;
“Spectacol de Crăciun” (2023) – Moș Crăciun;
“O noapte furtunoasă” (va urma – 2024) de I.L. Caragiale – Jupân Dumitrache Titircă;
Teatrul “Tony Bulandra” – Târgoviște :
“Macbeth” (2014) de William Shakespeare – Spirit/Vrăjitoare 3
Teatru școlar:
“Insomnie” (2022) de Dumitru Solomon – Erasm
“Superba, nevăzuta cămilă” (2023) de Dumitru Solomon – Popescu
“Ce este arta?” (monolog – 2023) de I.L. Caragiale
Alte proiecte:
“Acul cumetrei Gurton” de William Stevenson – Diccon
“Prințesa și porcarul “ de Dumitru Solomon – Împăratul Abuliu
“Flecărelile femeilor” de Carlo Goldoni – Ottavio “Salamina”
“Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni – Don Fortunato
“Pac Poc Pic în Țara Poveștilor” (musical) – Pac