În data de 21 august va avea loc o eclipsă de soare, vizibilă doar din America. Aceasta va cuprinde ambele coaste, dând ocazia milionelor de americani să observe un eveniment celest de o raritate deosebită. Un total de 14 state, de la Oregonul de pe coasta de Vest la Carolina de Sud pe coasta de Est, vor experimenta mai bine de două minute de întuneric în plină zi, de-a lungul unei durate de aproape două ore. La acest eveniment va participa şi o delegaţie, formată din 27 de persoane, din cadrul Societăţii Astronomice Române de Meteori, ce are sediul la Târgovişte. În perioada 15 august – 2 septembrie, românii vor vizita mai multe state din SUA pentru a face observaţii la cea mai mare eclipsă de soare din istorie.
Vor vedea eclipsa de pe teritoriul statului Idaho, în apropierea oraşului Rexburg. Vor fi efectuate imagini foto de câmp larg şi de detaliu (prin teleobiective şi lunete) ale eclipsei, se vor face înregistrări video ale fenomenului, vor fi înregistrate evoluţia luminozităţii şi a temperaturii pe perioada eclipsei. În cadrul expediţiei vor fi vizitate şi se va arbora drapelul românesc în oraşele New York, Los Angeles, San Francisco şi Las Vegas, precum şi în parcurile naţionale Yellowstone, Grand Canyon, Monument Valley, Canyonlands, Parcul Arcurilor, Canionul Antilopei. „Va fi cea mai vizionată eclipsă de soare din istoria omenirii, milioane de oameni călătorind în Statele Unite, pentru a vedea acest fenomen remarcabil. Cu această ocazie, reprezentanţii SARM vor susţine candidatura municipiului Târgovişte, pentru a găzdui, în 2018, Congresul Coordonatorilor Naţionali ai Organizaţiei Mondiale Astronomi fără Frontiere, în cadrul festivalului Naţional de Astronomiei, pe care Societatea Astronomică de Meteori intenţionează să îl organizeze cu ocazia sărbătoririi celor 25 de ani de activitate.”, a spus Valentin Grigore, Preşedintele SARM şi conducătorul expediţiei SARM România – Marea Eclipsă Americană. Aceasta este prima eclipsă totală de soare din SUA din 1979 şi prima de pe o coastă pe alta, din 1918. De asemenea, este o eclipsă exclusivă: doar Statele Unite vor avea parte de vizibilitatea ei! Este de aşteptat ca mulţi turişti să vină special pentru a urmări spectaculosul fenomen care va transforma noaptea în zi.