Astăzi, 6 mai 2025, celebrăm cu sufletul plin de recunoștință 35 de ani de la „Podul de Flori” – acea zi de neuitat în care granițele impuse de istorie au fost spulberate de flori, îmbrățișări și lacrimi. A fost un moment cutremurător de unitate românească, când peste un milion de oameni, de o parte și de alta a Prutului, au traversat frontiera fără acte, dar cu pașaportul sângelui și al inimii. A fost mai mult decât un gest simbolic – a fost o mărturisire colectivă, profundă, că suntem un singur neam, o singură familie.
Evenimentul a avut loc într-un context dramatic – prăbușirea Uniunii Sovietice, destrămarea unui imperiu artificial care a răpit Basarabiei dreptul de a respira românește. Ocupația sovietică din 28 iunie 1940 a însemnat decenii de suferință, deportări, rusificare forțată și negare brutală a adevărului istoric. Dar nici cele mai crude regimuri nu au reușit să stingă flacăra românismului din inimile basarabenilor.
„Podul de Flori” a fost răspunsul firesc al unui popor despărțit pe nedrept. A fost ceasul regăsirii, al lacrimilor de dor revărsate peste Prut, al speranței renăscute. A fost dovada că, deși despărțiți administrativ, suntem uniți sufletește – din tată-n fiu, din generație în generație.
Astăzi, după trei decenii și jumătate, visul continuă. Pe Prut, între Ungheni și Golăiești, se ridică un nou pod – nu de flori, ci de beton și voință. Un pod cu patru benzi, parte a Autostrăzii Unirii, care va lega și mai strâns cele două maluri ale aceluiași neam. Este un pod spre viitor, spre demnitate, spre unitate.
După ani de separare forțată, românii de pe ambele maluri își reafirmă, cu tot mai mult curaj și hotărâre, identitatea comună și idealul național. Unirea nu este un capriciu romantic, ci o necesitate istorică, strategică și morală. E vremea faptelor, nu a vorbelor. E vremea podurilor de piatră, solide și nepieritoare, care să unească definitiv ce n-a fost niciodată despărțit în inimă.
Acest moment aniversar ne amintește un adevăr adânc: poți rupe granițe pe hartă, dar nu poți rupe un neam. Poți închide frontiere, dar nu poți închide sufletul românesc. Dorul de acasă și de frați nu cunoaște vamă.
Pentru noi, cei de pe metereze, datoria este clară: să continuăm drumul început de înaintași cu flori în mâini și lacrimi în ochi. Să nu ne oprim până ce Prutul nu va mai fi o frontieră, ci o apă liniștită care curge prin mijlocul unei singure țări, libere și unite.
Unirea este aproape. Pentru vecie.
Valeriu Munteanu
Deputat, președintele Comisiei comune pentru integrarea europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova
Facebook
WhatsApp
TikTok
