Trooper și Cargo au concertat la Zilele Orașului Pucioasa!

În seara zilei din data de 1 septembrie, târgoviștenii de la Trooper, una dintre cele mai iubite trupe din rock-ul românesc actual și cei de la Cargo, alți titani ai rock-ului, au concertat în Pucioasa la Zilele Orașului, eveniment în care au putut fi văzuți live și cei de la Direcția 5. Momentele au fost electrizante iar mulți tineri în fața scenei au făcut o atmosferă pe măsură! Oamenii de toate vârstele care fredonau piesele, decența, faptul că nimeni nu se îmbulzea, organizarea ireproșabilă, sunetul foarte bun, au făcut din acel moment o seară de neuitat, în care emoția vibra la propriu în jurul celor prezenți.

Trooper a cântat în avanpremieră piesele de pe noul album Ștefan cel Mare, Poemele Moldovei, Coiotu, solistul trupei, spunând că Pucioasa a fost al doilea oraș, după Târgoviște, în care au cântat în “deplasare” de când s-au înfiițat. Cargo a completat cu un recital de excepție și orașul Pucioasa, stațiunea noastră dâmbovițeană, a demonstrat că putem lua parte la concerte de o foarte bună calitate, în care nu găsim trupe comerciale, care în cele mai multe cazuri, nu-și merită onorariile exagerate! De la sensul giratoriu spre parc, accesul a fost permis doar pietonal, oferind pe lângă o fluidizare firească, și o atmosferă a vremurilor trecute, încadrată perfect în denumirea evenimentului, Pucioasa Mon Amour.

O notă de 10 celor care au organizat acest eveniment de calitate, care ne-a dus cu gândul la vremuri mult mai bune din trecut!

Bogdan Marius Gheorghe

 


Valeriana heidelbergcement

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro