ortooxacell kiss2022.gif Flax

Ține mult la funcțiile publice!? Liberalul Plăiașu a “tras” de mandatul din CJD și cel de director SAPE cât a putut

Dacă legea i-ar fi permis o perioadă mai lungă în care să se decidă dacă vrea deputat sau consilier județean, cel mai probabil liberalul Gabriel Plăiașu ar fi păstrat mult și bine ambele calități. Mulți s-au întrebat de ce la ședința din luna ianuarie a Consiliului Județean Dâmbovița, Gabriel Plăiașu încă vota proiecte alături de colegii săi, din prima bancă a sălii Unirii. Unii s-au grăbit cu o concluzie preliminară, aceea că nu s-ar duce în Parlament. De fapt legea le da deputaților dreptul să se decidă în 60 de zile de la preluarea mandatelor. Iar Gabriel Plăiașu nu s-a grăbit să lase loc în CJD unul alt coleg, care să se bucure de preluarea mandatului de la începutul anului. După preluarea mandatului a luat parte la ședințele din decembrie și ianuarie (foto sus). A demisionat abia pe 1 februarie, după începerea sesiunii parlamentare. Pe lista PNL urmează medicul Jean Popescu.

Nu știm dacă indemnizația de 547 de lei pe ședință a avut vreo legătură cu tragerea de mandat până spre finalul perioadei legale. Pare însă că lui Plăiașu îi e greu să se decidă asupra funcțiilor pe care vrea să le dețină, preferând cumulul. De exemplu funcția de consilier județean a cumulat-o cu cea de din echipa de conducere de la Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (S.A.P.E.). o sinecură de partid de peste 220.000 de lei venit anual, în care fusese numit în august 2020. Pe site-ul instituției încă apare ca membru al directoratului, deși a trebuit să renunțe (se pare că tot de la 1 februarie). Probabil de pe acest scaun i-a fost și mai greu să plece. Pentru că vorbim de un post pe care se fac exclusiv numiri politice, anumite surse spun că locul său a fost luat de Gabriel Grozavu care a ratat intrarea în Parlament, fiind locul trei pe lista PNL Dâmbovița (ar fi fost locul 2 dacă nu era impus de la centru  un zălăuan– Liviu Balint).

Uitându-ne în urmă, ne amintim și că ANI a sesizat în 2011 că “Deputatul Gabriel Plăiaşu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19.12.2007 – 26.04.2010, deoarece a deţinut simultan calitatea de Deputat în Parlamentul României şi cea de Administrator în cadrul S.C. Quartz S.R.L., S.C. Industrial Mija S.A., S.C. Liga S.R.L. şi S.C. Coriama Advertising S.R.L.” Decizia  a rămas definitivă şi irevocabilă, abia în aprilie 2013. Conform ei, Plăiaşu nu putea să deţină timp de trei ani nici o demnitate sau funcţie publică numită. De aceea a pierdut după 6 zile, numirea  în funcţia de şef al Oficiului pentru Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), pe care o primise în timpul guvernării USL. Fusese avansat pe post după ce 7 luni, în timp ce se judeca recursul, fusese sef adjunct al aceleiași instituții. Avansarea a venit, însă, o dată cu decizia definitivă a incompatibilității.

Vom vedea ce se va întâmpla mai departe în mandatul deputatului, în condițiile în care comunicarea nu e deloc un punct forte. Plăiașu deține o pagina de facebook cu 28 de like-uri, pe care nu a mai postat nimic din ziua alegerilor. Până la acest moment parlamentarii liberali nu au susținut nici o conferință sau declarație de presă. Pe pagina de internet a Camerei Deputaților este înregistrată o interpelare a deputatului care îl întreabă pe colegul de guvernare de la Ministerul Transporturilor despre proiectul reabilitării DN 71, un proiect pe care l-a promis dâmbovițenilor, prietenul, nașul și șeful său, președintele PNL, Ludovic Orban și pe care s-a și bazat retorica de campanie electorală liberală în Dâmbovița.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media