Terapia prin artă! Cum își găsește Narcis echilibrul în culori și forme

Are 49 de ani și pictează de când se știe, după cum spune. Domnul Narcis este beneficiar al Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița și îi bucură pe cei din jur cu creațiile sale artistice. A decis să își dezvăluie latura artistică față de colegii săi de la centru și față de specialiștii cu care face terapie.

Domnul Narcis a început să se manifeste artistic de când era copil. Povestește amuzat cum i-a zgâriat masa de lemn mamei sale, cu un ac, încercând să redea terenul de tenis de la meciul pe care îl urmărea. Spune râzând că juca Ilie Năstase atunci: ”Am fost urecheat destul de rău de mama. Am încercat să recondiționez masa, când am crescut, dar mama mi-a spus să o las așa, căci este o amintire frumoasă.”. Primul tablou l-a realizat la vârsta de 19 ani, când lucra la Combinatul de Oțeluri Speciale. A realizat o schiță după peisajul ”Iazul”, pe care l-a găsit într-o revistă d-ale bunicului său. A fost ajutat de un prieten pictor să îl finalizeze și în acel moment i-a dat încredere că are înclinație spre pictură. De atunci pictează peisaje, animale și imagini pe care le regăsește în icoane. Este un om foarte credincios și perfecționist, dar le atrage atenția celor din jur că ”perfecțiunea este doar la Dumnezeu”.

Spune că pictura este ”o fereastră deschisă către o altă lume, o lume a copilăriei… Este un bun refugiu! Pictura vorbește despre sufletul omului!”. Cel mai mult îl impresionează picturile spontane ale copiilor, considerând că talentul nativ este cel mai valoros: ”Românul s-a născut artist!”.

Îmbină mai multe imagini în tablourile sale sau respectă în totalitate momentele sfinte imortalizate în icoane. Se teme să dea frâu liber propriei imaginaţii şi preferă să se inspire din alte lucrări artistice care îl impresionează: “Îmi trebuie o sursă de inspiraţie pentru că nu vreau să deformez realitatea!”. Cel mai mult pictează atunci când este trist sau are un dezechilibru pe fond afectiv. Pentru domnul Narcis viaţa revine la normal atunci când pictează: “În general, pictura te binedispune!”. Îi plac toate culorile, dar preferă verdele turcoaz pentru că îi aminteşte de mare, pe care o vede ca o imensitate, fără limite: “Îmi imaginez că sunt la pupă unui vas şi pot vedea stelele de mare, de pe fundul apei”. Atât ne spune despre el, că este “un artist neconvenţional, fără limite”.

Personalul de specialitate de la Centrul Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități îl descrie pe domnul Narcis ca fiind “un artist special, un om credincios, foarte curios şi perfecţionist!”.

Când vine vorba despre vânzarea tablourilor, artistul este puţin reticent. Spune, însă, că dacă i s-ar oferi bani pentru creaţiile sale, oricât ar fi de mulţi, ar opri “doar cât este pe cuponul de pensie”, iar restul i-ar folosi pentru a face un copil fericit: “Eu am avut de toate, nu mă pot plânge. Părinţii mi-au oferit tot ce aveam nevoie, dar sunt atâţia copii care nu au…”.

La centrul de zi, personalul a organizat o adevărată expoziţie cu lucrările domnului Narcis, la care au avut acces toţi beneficiarii prezenţi. I-au făcut chiar şi o bucurie muzicală artistului. Un alt beneficiar a cântat la chitară, iar unul dintre reprezentanţii centrului i-a bucurat pe toţi cei din jur cu vocea sa caldă.

Îl felicităm pe domnul Narcis pentru talentul său şi pentru felul în care priveşte viaţa, cu atâta bucurie, dar şi pentru zâmbetele pe care le stârneşte oriunde se află. Prin lucrările sale aduce culori calde în viaţa tuturor celor care îl cunosc. Este un om special!

DIRECTOR GENERAL,               

jr. Ionela Sandu

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro