ortooxacell kiss2022.gif Flax

Tenis. Radu Papoe a obţinut două victorii în prima zi la turneul final al Cupei Mondiale pe echipe U14

Debut perfect pentru Radu Papoe la Cupa Mondială de tenis U14 pe echipe. Tenismenul dâmboviţean a adus două victorii importante pentru România în prima zi a turneului final ITF World Junior Tennis, găzduit de localitatea Prostejov, din Cehia. În prima zi a întrecerii, România (antrenor Costel Enache) a trecut de Ecuador cu 3-0, iar târgovişteanul a bifat două succese, atât la simplu, cât şi la dublu. Papoe a trecut în proba individuală de Said Joel Santin Realpe, cu 6-1, 6-1, iar la dublu, unde a făcut pereche cu Sebastian Gima, a depăşit binomul format din Alvaro Guillen Meza/ Said Joel Santin Realpe, la capătul a trei seturi, 4-6, 7-6 (4), 10-4. În alt treilea joc al acestei dispute, Nicholas Ionel l-a învins pe Juan Sebastian Zabala Vargas, cu scorul de 7-6 (3), 6-2. La această întrecere, România se află în grupa C, alături de Ecuador, China şi Slovacia. Astăzi, selecţionata „tricoloră” va întâlni Slovacia. Pe lângă cele patru reprezentante ale grupei C alte selecţionate care participă la acest turneu final mai sunt Italia, Koreea de Sud, Marea Britanie, Mexic (grupa A), Argentina, Cehia, Tunisia, Thailanda (grupa B), SUA, Uruguay, Franţa şi Japonia (grupa D).

Ionuţ Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media