Târgoviște Underground – Amer1knu, tânărul care cântă din propriile experiențe

 

Așa cum v-a obișnuit încă de la început, Gazeta Dâmboviței, promovează, în cadrul unor campanii, exemple pozitive, din cele mai variate medii culturale şi sociale.  Târgoviște Underground  își propune să aducă în fața cititorilor noștri nume mai mult sau mai puțin cunoscute dintr-un domeniu ce rămâne, încă, în umbră, producţiile artistice care nu-şi doresc să fie comerciale.

 

Primul artist care deschide seria Târgoviște Underground se numește Bogdan Marius Gheorghe, cunoscut cu numele de scenă Amer1knu, un tânăr în vârstă de 31 de ani, pasionat de Hip-Hop de la o vârstă fragedă.

În anul 1999 a compus și înregistrat prima piesă, însă abia anul acesta și-a propus să imprime și un album, prin care să se promoveze mai mult decât a făcut-o până acum, cu melodii care vor avea mesaje puternice pentru ascultători, inspirate din greșelile pe care autorul le-a făcut de-a lungul timpului și pe care, așa cum ne-a mărturisit, acum încearcă să le repare. Vor fi, însă, melodii compuse recent, în care se regăsește acum.

Am trăit pe stradă și în cartier se întâmplă foarte multe lucruri, sunt multe tentații, anturaje și așa mai departe, iar acum am ajuns la un moment în care încerc să schimb toate astea și să repar greșelile pe care le-am făcut în trecut”- Amer1knu

Amer1knu spune că deși, aparent, muzica și cultura hip-hop nu sunt cunoscute și gustate de publicul târgoviștean, în realitate, tinerii chiar ascultă acest gen de muzică și mulți dintre ei se regăsesc în versurile unor melodii. De asemenea, el însuși a invitat mai mult de jumătate dintre reprezentanții Hip-Hop-ului românesc la Târgoviște, în anul 2015. Printre aceștia: Dragonu, Cedry2k, Sișu, Chimie,  Kazi Ploae, CIA, Secțiunea Sălăjan, Haarp Cord,  Alan&Kepa.

Mulți dintre ei au în cap o imagine care descrie o muzică vulgară, necomercială, dar, dacă ar vedea cu adevărat cum stă treaba cu muzica asta, și-ar da seama că nu este așa, pentru că noi, aici, vorbim de realitate. Avem mesaje sociale. Sunt foarte mulți MC care acum educă prin muzica lor tineretul, îi orientează spre Dumnezeu, spre credință, spre valorile morale. Cedry2k, de câțiva ani, educă milioane de tineri prin muzica lui…. Eu, în ultima vreme, apropiindu-mă și mai mult de Dumnezeu, am renunțat să mai înjur pe piese, am luat modelul lui Cedry2k, care caută cât mai puțin să mai înjure pe piese ”.- Amer1knu

32608_554766521230379_1946799030_n

De unde a pornit pasiunea lui Amer1knu ne spune chiar el:

Văzând la TV trupe ca La Familia sau BUG Mafia, mi-au plăcut foarte mult și am decis să încerc și eu. De-a lungul timpului am făcut acest lucru mai mult pe plan local, dar am fost și la evenimente naționale și chiar am câștigat bani din această pasiune. Am fost prezent la multe concerte însoțind trupe consacrate din România”- Amer1knu

De fapt, și costurile albumului pe care îl va imprima anul acesta, primul său album, vor fi suportate de autor, spune Bogdan, de la instrumentale, imprimări de voce, transport, mixaj, până la videoclipuri. Tânărul spune că așteptările de la acest album nu sunt financiare, ci sufletești.

Nu știu ce impact va avea dar dacă un singur om se va schimba după ce va asculta piesele mele, înseamnă că mi-am îndeplinit misiunea”- Amer1knu

Artistul târgoviștean colaborează pentru albumul său cu artiști din plan local, cum sunt Brbk (Andrei Nicolae), cu care a înființat un label, Arssură, Byga de la CIA, Secțiunea Sălăjan, iar modelul său de MC este Cedry2k.

Bogdan își înregistrează piesele într-un studio din București și spune că unele piese le compune în 40 de minute, iar altele în decurs de o săptămână. Artistul, care a locuit o vreme în București, spune că este adevărat faptul că Târgoviștea nu îți oferă multe șanse de afirmare în domeniul muzical, însă, cu efort și pasiune se pot face lucruri frumoase și aici.

Un lucru pe care puțini târgovișteni îl știu este acela că Amer1knu a compus o piesă care se numește Târgoviște (video) și care are un mesaj istoric puternic.

 

 

Hip-Hopul românesc e unde trebuie, dar evoluează pe măsură ce trec anii tot mai mult și consider că va crește și mai mult. Cu siguranță va căpăta acel sens de a transmite mesaje concrete tinerilor și nu numai”- Amer1knu

 

https://www.youtube.com/watch?v=7hkO-R6veA8

 

Picture 022Picture 014

Pentru cei care nu îl cunosc pe Amer1knu, acesta este un fan înfocat al echipei de fotbal Rapid, pentru care a compus și o piesă, Din toate ce s-au întâmplat, care se aude la fiecare meci al echipei pe Giulești în difuzoare. În plus, artistul Amer1knu este fondatorul Facțiunii “Ultras Târgoviște”, membră a Peluzei Nord.

12467970_1048933281793658_631424333_n 12575780_1048933391793647_499215935_n 12584082_1048933341793652_899066993_n

1525281_676261012394222_315125859_n

 


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro