ortooxacell kiss2022.gif Flax

TÂRGOVIȘTE: La 90 de ani este vizitatorul cu numărul 10 000 al expoziției „Aurul și argintul României”

Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” găzduită temporar de Muzeul de Istorie din Târgoviște a înregistrat astăzi vizitatorul cu numărul 10.000. Este vorba despre un târgoviștean de 90 de ani, care a venit a doua oară să vadă exponatele, după ce prima oară nu a putut urca la etaj din cauza stării de sănătate.

Cu mare bucurie am însoțit azi vizitatorul cu numărul 10.000 al expoziției „Aurul și Argintul Antic al României”. Un domn incredibil de interesat de istorie, venit a doua oară pentru expoziție, întrucât nu reușise să parcurgă toată expoziția. Dacă la 90 de ani cunoașterea are aşa sete, îi invit pe toți cei care nu au ajuns la muzeu să își ofere acest dar. Chiar e ultima şansă, Târgoviște fiind punctul final expoziției!” a precizat muzeograf Irina Cârstina.

Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” este unică prin valoarea şi importanţa istorică a celor peste 1000 de artefacte din metale preţioase. Prin intermediul exponatelor, adevărate capodopere ale orfevrăriei preistorice şi antice din spaţiul românesc, publicul vizitator va avea ocazia de a admira evoluţia prelucrării metalelor preţioase de-a lungul a 6.000 de ani de istorie. Ea va putea fi vizitată până pe 25 februarie, la Târgoviște. După această dată, exponatele se vor întoarce în muzeele din care provin.

Iniţiativa organizării acestei importante expoziţii a aparţinut Muzeului Naţional de Istorie a României, care în anul 2013, cu contribuţia a 32 de muzee din ţară, printre care se numără şi instituţia noastră, a demarat acest extraordinar proiect, cu dorinţa de a face cât mai cunoscute multitudinea de piese din metale preţioase, descoperite de specialişti în ultimele două veacuri. În cadrul expoziției vor putea fi admirate tezaurele de la: Pietroasele – judeţul Buzău (Cloşca cu puii de aur), Grădiştea Muncelului – judeţul Hunedoara (brăţările dacice), Buneşti Avereşti – judeţul Vaslui (diadema), Ostrovul Mare şi Hinova – judeţul Mehedinţi, Cucuteni Băiceni – judeţul Iaşi, Agighidol – judeţul Tulcea, Peretu – judeţul Teleorman, Sâncrăieni – judeţul Harghita, Constanţa (Tomis), Histria, Hârşova – judeţul Constanţa, Apahida, Cluj Someşeni – judeţul Cluj, Cugir, Blaj – judeţul Alba, etc.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media