ortooxacell kiss2022.gif Flax

TÂRGOVIȘTE: Fostul luptător, Valentin Eftimie, învins de alcool. Durlă a sărit, aseară, în ajutorul lui

Paralizat și cu mari probleme cu alcoolul, fostul luptător, Valentin Eftimie, își trăiește drama în stradă. Bărbatul a fost abandonat de cunoscuți, din cauza problemelor cu alcoolul, și de ani buni trăiește pe străzi sau prin clădiri abandonate. Între timp a paralizat pe partea stângă. Aseară, fostul campion la lupte, Ilie Durlă a sunat la salvare pentru preluarea acestuia.

Dragi prieteni, în seara aceasta am trăit un episod foarte trist din viața mea. Băiatul din imagine, căzut, bătut, plouat, paralizat pe partea stângă este un fost Sportiv de performanță, am fost colegi de Sală. De câțiva ani se luptă cu teribilul dușman “Alcoolul”! În seara aceasta cu ajutorul domnilor Matei C. și Barbu D. de la Politia Locală Târgoviște și cu bunăvoința Echipajului de la Salvare am reușit să-l transportam la Spital. Mai departe nu știu ce urmează, este paralizat și de familie abandonat și ce este și mai grav are mari probleme cu Alcoolul! În astfel de situație ce putem face? Trăim momente grele în care nimeni nu mai are timp pentru nimeni. Trist dar adevărat! Bunul Dumnezeu este sigura salvare” a scris Durlă pe pagina sa de facebook.

Situația fostului luptător este una cunoscută, dar acesta a refuzat constant să locuiască în centrele pentru persoane fără locuință, preferând o viață mai mult decât mizeră. Principala cauză este alcoolul. În Târgoviște sunt mai multe persoane aflate în evidențele autorităților care refuză ajutorul specializat, din același motiv. Conform legii persoanele care locuiesc pe străzi nu pot fi obligate să locuiască în centre sociale, dacă nu doresc acest lucru, indiferent de starea lor fizică. Cei mai mulți, după ce sunt duși în centre de către Poliția Locală, pleacă în aceeași zi.

Distribuie:

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media