Solidaritate pentru cei patru copii din Iedera şi tătăl lor! Liceul Petrol Moreni le-a oferit cazare

Rămaşi pe drumuri după ce casa le-a luat foc şi având-l alături doar pe tatăl lor, după ce mama s-a stins neaşteptat de repede, cei patru elevi din Iedera vor locui în căminul Liceului Tehnologic ,,Petrol” din Moreni. Unitatea de învăţământ le-a oferit o cameră, în care să stea împreună cu tatăl lor până se va găsi o altă soluţie.

Conform directorului adjunct,Robert Harabagiu, profesorii au discutat luni despre cazul de al Iedera, unul dintre copii fiind elev al liceuli. Atunci s-a luat decizia ca aceştia să fie primiţi, gratuit, în căminul unde sunt cazaţi elevii şcolii. S-au strâns bani pentru mobilarea corespunzătoare a camerei, achiziţionarea unui frigider şi a unei plite. Profesorii vor ca elevul lor să poată să îşi continuie studiile în ciuda situaţii materiale. Acelaşi lucru speră şi tatăl lui.

În Iedera, preoţii s-au mobilizat şi ei şi vor să găsească sprijin pentru această familie, iar administraţia locală va contribui cu fonduri pentru ridicarea unei noi locuinţe.

Cei care doresc să-l sprijine pe bărbat să îşi crească copiii în condiţii decente pot afla mai multe detalii apelând numărul de telefon 0720 361 898 (ION DINCĂ).

Un astfel exemplu de solidaritate este dat şi de comunitatea din Glodeni care, cu sprijinul primăriei şi a donaţiilor, la iniţiativa preotului din localitate, a ridicat o casă pentru o familie cu patru copii a cărei locuinţă a fost distrusă de un incendiu.


Valeriana heidelbergcement
Iohanis
Paleologu
Paleologu

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro