ortooxacell kiss2022.gif Flax

Sfatul economistului – Chirie sau rate la propriul apartament?

„Rate la apartament sau încă un an de chirie?”. Aceasta este întrebarea pe care DC News i-a adresat-o economistului Adrian Câciu, în numele tinerilor şi, în general, al celor care visează la casa/apartamentul lor şi intenţionează să facă, anul acesta, un credit ipotecar.

Sfatul meu pentru tinerii care doresc să îşi cumpere o locuinţă este să caute să aibă un venit din ce în ce mai mare, să caute să se califice. Eu nu recomand nimănui creditele imobiliare, dar dacă neapărat doreşte, eu zic să încerce pe Prima Casă/Noua Casă. Dar încă trebuie să ştie toată lumea că dobânzile vor fi din ce în ce mai mari şi atunci să te angrenezi la 30 de ani de credite nu e o decizie uşor de luat. 

Tinerii trebuie să ştie un lucru: poate cineva nu le spune… să-şi facă singuri calculul. O casă cumpărată prin credit imobiliar înseamnă să o plăteşti de trei ori, pe 30 de ani. Atunci întreb: nu e mai bine să te califici, să cauţi să fii cât mai performant, să ştii cât mai multe şi să cauţi să ai un venit cât mai mare? Să nu rămâi într-o zonă cu salariu mic şi să te duci într-o zonă cu câştiguri mai bune şi, încet, încet, să începi să-ţi construieşti propria ta casă cu veniturile pe care le ai?„, a spus Adrian Câciu. Mai multe AICI

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media