ortooxacell kiss2022.gif Flax

Școala Gimnazială Mihai  Viteazul Târgoviște, concurs de postere pe teme istorice

Sfârșit de an școlar atipic pentru  aproape cincizeci de elevi dâmbovițeni care  nu s-au sfiit să învețe  și  în ultima săptămână de școală : lecții de cultură,  de suflet,   lecții de viață.

Miercuri, 13 iunie 2018,  Sala de conferințe a Bibliotecii  Județene Ion Heliade Rădulescu, Dâmbovița, a  fost gazdă  primitoare pentru  50 de elevi  de la clasa a V-a, din câteva școli dâmbovițene  care au participat  la  un concurs de postere pe teme istorice,  dovedind  interes  pentru istoria Antichității, pentru arta cuvântului și a limbajului plastic.

Concursul a reprezentat ultima activitate din cadrul unui proiect interdisciplinar Memoria cărților inițiat și coordonat de o echipă de profesori de la  Școala Gimnazială Mihai  Viteazul Târgoviște (limba română Pavelescu Marilena, istorie Burlan Alexandru  și bibliotecar  Gîndu Marioara), preocupați  să-și  alinieze  predarea  la  spiritul    noilor programe  de la clasa  a V-a   care  cer mutarea  accentului  de la  transmiterea de cunoștințe la implicarea activă a elevului în propria formare, astfel încât să facă față  cât mai bine provocărilor  vieții.

Să înveți cu plăcere, din curiozitate, să  cauți și să selectezi  informații pe care apoi să le prelucrezi, să ai un punct  de vedere și să înveți să ți-l susții, să știi când trebuie să  vorbești și când trebuie să taci,  toate acestea au constituit obiectivele  proiectului  ale cărui activități      s-au desfășurat în echipă. Elevii au lucrat  pentru realizarea posterelor   inspirate din cărți  atât la orele de limba și literatura română, cât și la cele de istorie,  în  cadrul  nonformal  al bibliotecii  școlii  sau acasă, ultima etapă reprezentându-o concursul desfășurat miercuri la Biblioteca Județeană.

Prezentările orale ale candidaților și produsele realizate  au fost  evaluate de un juriu  format dintr-un  profesor de limba și literatura română, unul de istorie și altul de educație plastică. După  minidiscursul lor, concurenții au fost nevoiți să facă față   unui tir  de întrebări de cultură  generală despre istoria antică sau despre modul în care a funcționat lucrul din echipă, întrebări venite din partea  contracandidaților la locurile fruntașe  sau din partea juriului.

„Am învățat multe din acest concurs, afirma un candidat. Este important să lucrezi în echipă și  apoi mai trebuie să știi și să-ți pui în valoare produsul. Acum îmi este mai ușor  să-mi înving  emoțiile, când vorbesc în  public.”

După concurs, concurenții  s-au împărtășit  din frumusețea  unui  spectacol de dans și muzică grecească   oferit  de către membrii  ansamblului artistic al Comunității Elene  din Târgoviște.

În timp ce juriul delibera, toți candidații au participat la o activitate nonformală coordonată de d-nul Vlăduț Andreescu, manager Europe Direct. Foarte tinerii participanți și-au asumat rolul dificil de a fi judecători și a lua decizii.

De-a lungul celor  două ore și jumătate cât a durat activitatea. Au pus întrebări sau au răspuns la întrebări. A fost un dialog permanent: cu istoria, cu prezentul, cu ei înșiși cu ceilalți. Elevii au înțeles că ceea ce învață  la școală îi ajută pentru pregătirea lor pentru viață. Părerea generală  a fost că, indiferent  cine va lua   premiile, fiecare a fost un câștigător.

„ Mă simt onorată  pentru șansa de a  fi membru în echipa de jurizare a acestui concurs transcurricular. Este un proiect original și recomandarea mea ar fi să  continue și în anii următori. Mulțumesc  Școlii Gimnaziale Mihai Viteazul Târgoviște,  organizatoarea  acestui proiect. (prof. istorie Grigore Georgeta).

Bucuria de  a juriza acest concurs este imensă, deoarece  este un proiect  foarte bine gândit care a pus copiii în situații diverse, stimulându-le creativitatea prin conceperea, elaborarea și  prezentarea  posterelor și  le-a accentuat  spiritul de echipă. ( prof. arte plastice Stoian  Georgiana  Mădălina)

 

O activitate inedită ce a evidențiat cunoștințele dobândite de copii la orele de limba română și de istorie. Elevii au fost încântați de participare și foarte bucuroși de premiile obținute, oferite cu generozitate de d-na prof. Petcu Monica..

Organizarea a fost excelentă,doamna profesoara implicându-se,ca de  obicei, cu tot sufletul.   Mulțumim și să speram ca vom participa si la altele. (  Leafu  Cristina, părinte de la Școala Mihai Viteazul! )

Premiul I și al II-lea a fost adjudecat de echipajele Inimoșii și Căutătorii,  Școala Șerban Cioculescu, Găești

Premiul al III-lea a fost obținut de Școala Gimnazială Cobia – echipajul   Inimoșii C și  Școala Mihai Viteazul, Târgoviște – echipajul    Fulgerele  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media