Replică destul de dură a primarului municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, după ce liderul PNL și contracadidatul său, Aurelian Cotinescu (VEZI DECLARAȚIILE), l-a comparat cu meșterul Manole, după ce o parte din Calea Ialomiței a fost decopertată și va fi reasfaltată Edilul spune că motivul decopertării ete că administrația nu e mulțumită de lucrare și că a solicitat firmei să refacă asfaltarea, pe banii acesteia, pentru a fi 100% conformă.
“Da, bolnavilor de voturi de la PNL, lucrările neconforme de pe Calea Ialomiței se refac PE BANII CONSTRUCTORULUI!
În logica disperată de campanie electorală, unii au ajuns să înjure orice, oricât de corect sau drept ar fi demersul. Programul lor politic e înjurătura. Acum înjură că se refac lucrările neconforme de pe centură ( o centură asfaltată în proporție de 80% – n.b.) Probabil, dacă erau ei la putere, ar fi închis ochii, ar fi plătit și ar fi mers mai departe.
Eu nu am glumit când am spus că nu plătesc NIMIC din ce nu e făcut cum trebuie. Prefer să întârzii o zi sau o săptămână sau o lună și tot nu plătesc până nu reface constructorul totul PE BANII LUI. Dacă e nevoie, pune din nou tot asfaltul, până e 100% conform.
Nu mă joc pe banii târgoviștenilor, așa cum ar vrea (și ar face, probabil) cei care mă înjură astăzi. Pentru că eu nu sunt falimentar de profesie ca ei. Și nu o să las niciodată orașul pe mâna lor, ca să-l falimenteze.
P.S: la lucrările pe PIDU A (micro 6), s-au plătit penalități de peste 11.000.000 lei de către constructor pentru că NU AM ÎNCHIS OCHII. #PentruTârgoviște” a scris pe Facebook, Cristian Daniel Stam primarul municipiului, candidat PSD pentru un nou mandat. (Publicitate electorală)
…………
Material realizat la comanda PSD Dambovita
Cod unic mandatar financiar: 21200019