Purtătorul de cuvânt al PPE, Siegfried Mureșan a fost prezent, pe 1 martie, în Găești, la o întâlnire pe teme alegerilor europarlamentare, dar și la o acțiune de socializare a tinerilor din zonă. Peste 250 de tineri au luat parte la evenimentul care a avut loc la Varuna Parc.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a vorbit, printre altele, despre sprijinul acordat de Partidul Național Liberal pentru candidatul român la funcția de Procuror European, dar și despre programul DiscoverEU.
„Programul <<DiscoverEU>> a fost lansat anul acesta în urma unei finanțări de 12 milioane de euro pe care am solicitat-o, în calitate de negociator-șef al Parlamentul European, din Bugetul UE 2018. În prima ediție a acestui proiect, 15.000 de tineri din Europa, dintre care aproape 600 de tineri din România, au călătorit gratuit cu trenul, în 2018, în țările membre UE. Datorită succesului înregistrat, a fost lansată o nouă sesiune de înscrieri pentru 12.000 de tineri din Europa, dintre care aproape 450 de tineri din România” le-a spus tinerilor purtătorul de cuvânt al PPE.
Deși este un politician recunoscut la nivel european, liderii PNL Dâmbovița nu au considerat necesar ca vizita lui Siegfried Mureșan să fie reflectată de presa locală, pe care nu au invitat-o la eveniment. Europarlamentarul a fost prezent, în aceeași zi, în alte două județe ale țării, unde jurnaliștii au fost invitați la evenimente, deci nu se poate specula ca „anonimatul” vizitei de la Dâmbovița a fost dorința lui Mureșan. Singurul preocupat să facă publică prezența europarlamentarului a fost edilul Găeștiului, Gheorghe Grigore, într-o postare pe facebook.