ortooxacell kiss2022.gif Flax

Pucioasa găzduiește „Mișcare pentru sănătate”, Proiect finanțat de CJD

În aceste zile, în orașul Pucioasa, peste 300 de copii participă la activități sportive în cadrul Proiectului „Mișcare pentru sănătate”, proiect realizat cu spijinul Consiliului Județean Dâmbovița. Activitățile sunt organizate de Clubul Sportiv „Sportis” Târgoviște.

Scopul proiectului este de a încuraja și stimula copiii să se implice în activități sportive. Se vor organiza competiții distractive și copiii vor învăța cum să facă sport corect. Este încurajat un stil de viață echilibrat și sănătos, mai ales în contextul creșterii obezității în rândul celor mici.

 „Vă salut pe toți cu prietenie – profesori și copii – și mă bucur că după aproape doi ani, o perioadă foarte grea pentru noi toți, am reușit să ne vedem, chiar dacă suntem mai puțini de această dată. Sperăm ca, de anul viitor, să ne vedem cu cât mai mulți copii și profesori. Sportul este un lucru binevenit pentru toți copiii din județul Dâmbovița. Consiliul Județean Dâmbovița este și va fi un partener permanent pentru toți copiii, pentru toate sporturile, mai ales pentru cele de masă. Cred că, împreună cu toți profesorii din județ, putem să inițiem astfel de acțiuni în fiecare comunitate locală. În afară de acest proiect, pe care l-am susținut, așa cum am vorbit cu domnul Costache – vom organiza și alte proiecte împreună. Avem la nivelul consiliului județean și alte proiecte importante. Vă urez succes în activitățile de aici, în cele de acasă și de la școală, dar cel mai mult vă urez sănătate tuturor! Să trecem cu bine peste această perioadă grea pentru noi toți!”, a precizat Corneliu Ștefan, președinte al Consiliului Județean Dâmbovița prezent la eveniment.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media