kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

“PSD le-a adus Vila Florica!” Mesajul lui Ionuț Vulpescu pentru liberali, la 200 de ani de la nașterea lui Ion C. Brătianu

La 200 de ani de la nașterea lui Ion C. Brătianu, fostul ministru al Culturii, deputatul social democrat Ionuț Vulpescu a transmis un mesaj liberalilor, în contextul în care, în timpul mandatului său de ministru Vulpescu a făcut un pas decisiv pentru intrarea în patrimoniul statului a simbolului liberalismului românesc – Vila Florica din județul Argeș. Vulpescu a prevăzut în buget un fond special dedicat exercitării dreptului de preemțiune al statului roman asupra clădirii care a  fost cumpărată în 2017, în mandatul social democratului Lucian Romașcanu. Suma tranzacției a fost de 1.820.000 de euro. Din această sumă, moștenitorii și-au luat obligația de a  returna sub formă de donație 20 de mii de euro pentru reparații la acoperiș și încă 45 de mii de euro, cu 20 de mii de euro în plus față de negocierile inițiale, sub formă de burse pentru elevii dotați din Argeș, potrivit presei locale.

Se împlinesc azi 200 de ani de la nașterea lui Ion C. Brătianu. În urmă cu patru ani, în mandatul de ministru al Culturii, am adus Vila Florica, Mecca liberalilor, în patrimoniul statului român, prin exercitarea dreptului de preemțiune. Ca astăzi, la bicenetenarul Brătianu, liberalii să poată avea un muzeu destinat istoriei liberalismului, social-democrații au făcut toate procedurile pentru aducerea casei Brătienilor în circuitul public.

Istoricul Ion Bulei a exprimat cu maximă luciditate un adevăr: „Ion C. BRĂTIANU, o umbră prea mare pentru urmași”. Nimic mai adevărat. O umbră prea mare, care se traduce într-o moștenire politică, morală și culturală care nu are continuatori reformiști, cu puterea și luciditatea celei mai mari familii liberale din istoria noastră recentă.

PSD le-a adus Vila Florica pentru ca anul trecut, la lansarea muzeului, liberalii să mimeze că plantează copaci în curtea unui imobil, fără a pomeni un cuvânt despre gestul colegilor din opoziție. Ce le lipsește PNL-iștilor de astăzi e plantarea unor idei liberale autentice, fără a împrumuta valorile și limbajul stângii spectrului politic. Premierul României, care se revendică la moștenirea Brătienilor, promite să smulgă România din mlaștina socialismului, și să o ducă pe cele mai înalte culmi ale capitalismului de cumetrie! Nu cunoaște nici măcar istoria propriului partid, deși deocamdată nu a găsit nimeni elemente de liberalism în gândirea celui care vrea să conducă venerabilul partid. România, bună, rea, este produsul tuturor partidelor care au înțeles care este datoria lor. Iar social-democrația este parte a acestei istorii. Care trebuie elogiată în egală măsură cu liberalismul.

Dacă de puțină onestitate nu au fost capabili în a recunoaște public meritele PSD în introducerea Vilei Florica în patrimoniul statului român, măcar de puțină consecvență politică ar putea da dovadă, acum că la bicentenar ne întrebam care sunt oamenii politici ai dreptei care pot să atingă măcar jumătate din energia, viziunea și acțiunea Brătienilor?” a declarat Ionuț Vulpescu. În urmă cu câțiva ani, Vila Florica devenise loc preferat de pelerinaj și pentru membrii PNL Dâmbovița, mulți dintre ei proveniți din alte structuri politice, inclusiv PSD.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media