Coaliția de guvernare din România se confruntă cu tensiuni semnificative, pe fondul negocierilor pentru bugetul de stat pe anul 2026. Partidul Social Democrat (PSD) îl acuză pe prim-ministrul Ilie Bolojan că a provocat un nou blocaj, introducând în proiectul de buget prevederi care contravin solicitărilor PSD. Printre punctele de divergență se numără subfinanțarea programului de solidaritate, tăierea investițiilor pentru comunitățile locale și „confiscarea” unor fonduri destinate autorităților locale.
PSD condiționează votul pentru buget de aprobarea unui „pachet de solidaritate” în valoare de aproximativ 3,5 miliarde de lei, în timp ce Ministerul Finanțelor, condus de PNL, propune o sumă mult mai mică, de 1,5 miliarde de lei. Liderii PSD urmează să se reunească pentru a decide acțiunile politice viitoare, inclusiv o posibilă retragere de la guvernare, în cazul în care cerințele lor nu sunt îndeplinite.
Deputatul liberal Aurelian Cotinescu a precizat recent într-o intervenție televizată că se așteaptă la orice, dar a subliniat că fără stabilitate guvernamentală economia va avea mari probleme:
“ Aurelian Cotinescu: Noi trebuie să avem înțelepciunea de a lucra astfel încât să rezolvăm problemele, nu de a comunica diferit, nu de a amenința în fiecare zi cu plecarea de la guvernare, nu de a spune că nu ne convine stânga sau dreapta. Noi suntem aici ca să rezolvăm niște probleme. Asta trebuie să faceți, Rezolvați. Să avem maturitatea de a merge înainte împreună. Așa suntem sortiți să mergem împreună. Asta e maturitatea. Nu poți să faci deocamdată asta. Da, pana la următoarele alegeri sau pana la alte mutări politice trebuie să guvernăm împreună, să reparăm ceea ce s-a făcut greșit de unii sau de alții și să aducem bunăstarea înapoi românilor, în acest context dificil internațional, cu cele două războaie în apropierea noastră, cu crize de oameni săritori la energie, la petrol, benzină și așa mai departe, cu dobânzi mărite. Pentru că, vă spun, erau 8% dobânzile în urmă cu trei luni de zile, s-a reușit prin această reformă făcută parțial, să se ajungă cu dobânzile la 6% și acum, datorită conflictului din Orientul Mijlociu, s-a ajuns la 7% și dacă noi mai continuăm mult cu certurile interne, o să ajungem iar la 8% cu dobânda, ceea ce înseamnă pierderi de miliarde care ar putea să meargă spre alte zone de investiții.
Realizator: Vă așteptați ca Partidul Social-Democrat să rupă coaliția de guvernare.
Aurelian Cotinescu: Așa cum declară în fiecare zi colegii din PSD? Te aștepți la orice. Vă spun sincer că nu mai înțelegi nimic. Și este păcat. Într-o lume atât de volatilă în jurul nostru, dacă nu încercăm să găsim stabilitate guvernamentală, atunci economic nu are cum să ne fie bine. Dar asta trebuie să înțelegem noi.”




Facebook
WhatsApp
TikTok


































