ortooxacell kiss2022.gif Flax

Primul punct pentru Titu în retur! Urbanul, remiză „albă” cu Hărman

Prima deplasare din returul campionatului a fost una destul de bună pentru Urban Titu. Divizionara C dâmboviţeană a obţinut la munte primul punct din acest an, după ce a înregistrat o remiză „albă” (0-0), în disputa cu AFC Hărman. La capătul unui meci de luptă, ambele echipe au avut şansa să înscrie şi să tranşeze ostilităţile. Chiar dacă gazdele au avut mai multe oportunităţi de a marca, Titu a oferit o replică pe măsură adversarului în primele 20 de minute ale întâlnirii, dar şi în ultima parte a partidei. Dicu a irosit în debutul jocului modificarea tabelei, după ce şutul său a fost blocat cu greutate de G. Neagu. Câteva minute mai târziu, Calofir l-a copiat şi a trimis pe lângă poartă, din marginea careului. În urma celor două ratări, braşovenii au înclinat treptat terenul, iar Boţia şi-a bătut joc cu nonşalanţă de ocaziile Hărmanului avute la buturile lui Drăguşin. Pe final de repriză, Titu a trecut din nou pe lângă deschiderea scorului, când execuţia lui Calofir, din întoarcere, a fost reţinută de G. Neagu, de lângă bară. Lipsa golul s-a simţit din plin şi în actul secund. Chiar dacă gazdele au revenit mai proaspete pe gazon, componenţii Urbanului au făcut faţă cu brio. În minutul 65, Drăguşin a fost eroul echipei din Titu, parând excelent lovitura de la 11 metri executată de Boţia. Portarul Urbanului a reuşit să respingă încă o dată o astfel de execuţie, după ce, acelaşi lucru la realizat şi etapa trecută, în disputa cu Muscelul Câmpulung. În urma unui alt calup de ratări ale gazdelor, Titu s-a aflat pe final foarte aproape să dea lovitura de graţie Hărmanului. În apropiere de ultimul fluier al arbitrului, echipa lui Becheanu şi Constantin au ratat mai multe ocazii de gol. Cum nu s-au aflat în zi de graţie, Calofir, Constantinescu şi Matei s-au mulţumit cu şuturi în braţele lui G. Neagu sau pe lângă poarta acestuia. Prin remiza cu AFC Hărman, jucătorii Urbanului au căpătat mai multă încredere în forţele proprii, fapt ce-i va face să înceapă cu un moral bun disputa cu Sporting Turnu Măgurele de peste o săptămână.

AFC Hărman – Urban Titu   0-0

 

Hărman: G. Neagu – Ilioaia (78 Păsare), Mândru, Ioniţă, Pavel (40 Ilaşi) – Cl. Ionescu, Stanciu, V. Ion (67 I. Neagu), Boţia – Haidu (70 Bleambu), Ş. Lupu. Antrenor: Florin Dârvăreanu.

Titu: Drăguşin – Sima (35 Năstase), Matei, Vlad, S. Lupu – Calofir, Albu (75 Ghioacă – 86 Tuţă) – Breazu (57 Gârniţă), Dicu, Moruz – Constantinescu. Antrenori: Gheorghe Becheanu şi Vasile Constantin.

Stadion „Hărman Arena”. Spectatori: 100.

Au arbitrat: Sergiu Târşoreanu (Ariceştii Rahtivani – PH) – Claudiu Giorgiu (Cluj-Napoca) şi  Vlăduţ Gaspar (Târgu Mureş).

Observatori FRF: Corneliu Fecioru (Bucureşti) şi Cătălin Popescu (Ploieşti).

Cartonaşe galbene: Boţia (32), Cl. Ionescu (44), V. Ion (48)/ Sima (24), Breazu (45+1), Gârniţă (64), Albu (66), Drăguşin (77).

Ionuţ Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media