Gazeta Dâmboviței vă propune o nouă campanie de presă, de data aceasta despre voluntari și voluntariat. Într-o lume dominată de bani și interese, voluntariatul pare doar o poveste frumoasă. Vom demonstra însă că poveștile există. Vă vom spune povestea a zeci de voluntari ai Societății Naționale de Cruce Roșie Filiala Dâmbovița, care au dedicat timp și efort în sprijinul semenilor lor. Urmăriți, în fiecare săptămână, de luni până vineri: POVESTE DE VOLUNTARIAT!
La Crucea Roşie Dâmboviţa înveţi nu numai despre întrajutorare, cât şi despre modestie. O astfel de lecţie o însuşeşti dacă îl cunoşti pe Vlad Filip, în vârstă de 19 ani, un “uriaş” de 2,03m – dacă îl priveşti de la înalţimea mea de 1,52m. Modestia nu este principala sa calitate, viaţa şlefuindu-i firea. Originar din Huşi, judeţul Vaslui, a plecat de acasă la 13 ani pentru a practica un sport de tradiţie în familie – canotajul, la care însă a trebuit să renunţe din cauza unei afecţiuni. A venit la facultate la Târgovişte – specializarea Educaţie Fizică şi Sport şi a descoperit voluntariatul – activitate în care crede că îl ajută latura sa sensibilă, pe care o exprimă mai mult în scris. Cunoscându-l pe Vlad realizezi că ceea ce este cu adevărat uriaş este sufletul său, nu statura.
Cum te-ai descrie?
Sunt o fire calmă, uneori mult prea calmă. Dacă vorbim despre problemele vieţii şi cazurile de zi cu zi, pot spune că sunt foarte realist. Îmi place să gândesc la rece şi să-mi calculez şansele reale. Îmi place să vorbesc despre trecut, însă nu şi despre viitor. Cum spunea şi Osho: “Viitorul este acum, când citim acest articol”. Am şi o parte care-mi tratează comicul, aceasta moştenind-o de la tata. Însă partea de creaţie se pare că mi-am sădit-o singur. Cred că trebuie să avem răbdare cu noi înşine pentru a creşte ceva frumos în noi.
Povesteşte-ne despre experienţa ta de canotor!
Pot spune că provin dintr-un neam de canotori de porformanţă. Începând de la bunicul (din partea mamei), mătuşa şi unchiul, toţi fiind cu rezultate la nivel mondial şi european. Am practicat şi eu canotajul de performanţă începând cu vârsta de 13 ani, la Clubul Sportiv Olimpia Bucuresti. Până la vârsta de 16 ani, am ajuns doar la competiţii nationale, cu locul 1 şi 2 la probe de 4 vâsle şi 4 rame. Am fost nevoit să mă las de acest sport, în urma unei cifoze. Au fost trei ani în care am avut parte de o maturizare prematură, ceea ce ma avantajează în prezent, din punctul de vedere al gândirii despre anumite aspecte ale vieţii.
Când şi de ce te-ai alăturat echipei de voluntari de la Crucea Roşie Dâmboviţa?
Mi-am început activitatea la Crucea Rosie în luna noiembrie a anului trecut, datorită Magdei Răceanu, ea fiind cea care m-a adus aici. Fiind proaspăt venit în acest oraş, am fost interesat să-mi cultiv spiritul civic, având şi timp liber. Mi-am dorit de mult să mă implic într-o acţiune de voluntariat, ceea ce pentru mine este un act de dezvoltare pe mai multe ramuri.
„Sufletul este cel care îl impinge pe om către lumină şi frumos”
La ce activităţi de voluntariat ai participat la Crucea Roşie Dâmboviţa?
Având foarte puţin timp de când acţionez în aceast colectiv pe care aş putea să-l numesc “familie” – 4 luni – nu am participat la niciun caz real de dezastru sau calamitate naturală, însă am ajutat la descărea unui tir cu sticle de apă şi a unuia cu produse specifice domeniului medical, am ajutat la pictarea unor pancarte pentru sărbătorile de iarnă din 2014. Poate pare ceva banal sau nesemnificativ, însă ceea ce mă determină să acţionez în continuare sunt sufletele cu care lucrez şi pentru care lucrez. Metamorfozarea amarului în plăcere nu se face altfel decât prin iertare, speranță, dorință și regulat, o linguriță de tăcere. Cum de altfel și sufletul unui om al străzii poate trăi în noi. Cât de rigid și aspru, cât de uscat și împietrit ar fi acel suflet, cu voia noastră, cu iertare și dorință, interiorul nostru i-ar putea fi casă sufletească. Până la urmă, omul, biologic vorbind, este o carcasă de carne, cu care reuşeşte să se identifice în societate. Însă nu omul, ci sufletul este cel care îl impinge pe om către lumină şi frumos.
În ce fel crezi te-a ajutat activitatea de voluntariat?
Mă regăsesc în activitatea de voluntariat. Mă simt liber în ceea ce fac. Începand cu Cruce Rosie, mi-am finisat emoţiile faţă de suflete, în speţă de copii. Spun ca mi le-am finisat pentru că mi-am sădit şi mi-am îngrijit emoţia prin compoziţie literară, aceasta căpătând-o în Snagov, pe când eram internist, la liceul cu profil sportiv “Mihail Kogălniceanu”. Sunt de asemenea voluntar la Asociaţia Eu POT Târgovişte. Lucrăm cu copii care au diferite dizabilităţi intelectuale (sindrom Down, autism, ADHD), dizabilităţi fizice (Tetrapareză spastică, hemipareză etc) şi dizabilităţi senzoriale (vizuale şi auditive). Scopul nostru este de a-i integra în societate, şi prin ei, să încercăm să schimbăm ochii celor care îi privesc.
Cum ţi-ai descoperit latura de scriitor?
Trecând de graniţa realităţii, intrăm în cea a ficţiunii şi a creaţiei literare, pe care am început-o în clasa a XI-a. Camera din internat a fost singura sursă de inspiraţie. Acum stau şi mă gândesc că este interesant cum te pot inspira patru pereţi şi o fereastă, pe care eu o vedeam ca pe un tablou viu. Nu scriu pentru a fi remarcat, dar am participat la un concurs internaţional de poezie şi epigramă cu trei poezii pe tema naturii şi am avut o clasare bună. Am compus şi o piesă de teatru pentru un concurs judetean cu care echipa liceului meu a obţinut locul I. Piesa a avut ca temă integrarea copiilor orfani în societate şi în familie.
Redăm mai jos două dintre creaţiile literare ale lui Vlad Filip
A-ti culege necuvintele din fiecare umbra a sufletului si a le pune cap la cap este un efort moral si psihic intens. Trupul biologic, doar hrana pentru falsul frumos. Precum scoarta batranului codru. Daca-i inlaturi invelisul, scoti seva frumosului. Tu mi-ai sadit in suflet copacul increderii. Rodul n-a intarziat sa apara. Si n-ai fost singura. Am fost, sunt si voi fi un naiv. Calitatea mea principala este defectul meu primordial. Clar. Si eu si tu si restul lumii stim vorba „Capul aplecat, sabia il taie”. Naiv cum sunt stiu ca ma intelegi. Cand iti spun ce simt, cand vorbesc cu tine, tind spre fericire, precum pestele dupa apa. Tu faci parte din campul semantic al cuvintelor incredere si respect. Te iubesc. Te iubesc ca pe luna lu’ noiembrie caci atunci eu am luat viata. De cand eram un ghem de carne, inmugurise in mine visarea cunoasterii de succes. Pana am dat un cap sanatos de tocul usii, astfel uitandu-ma-n podea. Sufletul, gandul si mintea sunt subjugate de intregul tau, cu totul. Conservarea sentimentului sublim de groaza, il posed in vid. Te vreau asa cum esti, in linia frumosului tau. Tu-mi esti puterea cu care-mi tin moralul sanatos in pofida esecurilor consecutive. Tu. Om ce-mi alimentezi rabdarea, speranta de succes, cu atentia ta (uneori sufocanta). Tu-mi stai la temelia puterii de a pune mana in pamant si de a ma impinge catre cer. Te iubesc, chiar daca nu esti printre noi.
(Filip Vlad. Iunie. 2014)
Inel
Aș fura un inel de la Saturn
Ca să-mi fii doamnă a vieții apus
Și-un glas pe lună de-am să pun
Să-ti spună luna ce-am de spus
Un ultim om aș vrea să-ți fiu
Un zâmbet tâmp, pe glas de lună
Și-o rochie albă-n argintiu
Ce-ți strălucea-n ochii de brumă
În valsul nopții albe-ți spun
Că asta vrea şi luna veche
Să accepți inelul de Saturn
Și-n fața morțîi stăm pereche.
(Filip Vlad. 04.august.2014)
Facebook
WhatsApp
TikTok
