Patru nume noi sub comanda lui Bălașa! Jucătorii Aninoasei au reluat antrenamentele

 

FC Aninoasa și-a reluat în această după-amiază antrenamentele pentru a doua parte a sezonului. La reunirea lotului, sub comanda antrenorilor Cristian Bălașa și Răzvan Toboșaru au fost prezenți toți componenții echipei, cu care s-a încheiat turul campionatului. Tot la primul antrenament au ajuns Alberto Roșciugă (mijlocaș – ultima dată la Chindia Târgoviște), Dănuț Enescu (mijlocaș – Metalul Reșița), Ciprian Rădulescu (fundaș – Înainte Modelu) și Gabriel Bergheaua (mijlocaș – Flacăra Moreni). Prima ședință de pregătire a jucătorilor din acest a cuprins două părți. După ce s-a trecut de “proba” cântarului, aceștia au efectuat câteva exerciții de stretching în sala de sport a comunei Aninoasa, iar apoi, au ieșit pe teren, în zăpadă, trecându-se la alergări ușoare și atingeri relaxante ale mingii. Jucătorii vor efectua vizita medicală pe 22 ianuarie, la o clinică din București, iar cantonamentul centralizat va avea loc la propria bază sportivă, în perioada 3-11 februarie. În cel mai scurt timp va fi întregit și tabloul meciurilor amicale din această iarnă, iar până acum au fost perfectate cinci teste de verificare: Metaloglobus București (28 ianuarie), Concordia II Chiajna (1 februarie), Unirea Bascov (15 februarie), Dinamo II București (18 februarie) și CS Blejoi (25 februarie).

Lotul de jucători prezent la reunire: Alexandru Bărboiu, Robert Priseceanu – portari, Narcis Marina, Sorin Pahonțu, Gabriel Coman, Vlăduț Niculae, Alin Ștefan, Nicușor Ene, Cosmin Dinu, Alexandru Neacșu, George Rusu, Dragoș Cernea, Tiberiu Calofir, Alin Călinescu, Ionel Diță, Cătălin Huțușoru, George Grigorescu, Ionuț Maican, Alin Neguț, Alberto Roșciugă, Dănuț Enescu, Gabriel Bergheaua, Ciprian Rădulescu – jucători de câmp. 

Ionuț Parghel

FC Aninoasa (2) FC Aninoasa (6) FC Aninoasa (3)


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro