kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Pas pentru a se putea investi mai ușor și cu mai puțină birocrație pe bursa românească

Comisia de buget a Camerei Deputaților a adoptat un raport favorabil al proiectului de lege care prevede impozitarea la sursă a câștigurilor la bursă: 1% pe investiţiile mai mari de un an şi 3% pentru cele mai mici de un an, față de 10% cât este impozitul astăzi.

„Am făcut săptămâna aceasta un prim pas pentru a investi mai ușor pe bursa românească și cu mai puțină birocrație.

Acest proiect de lege a fost inițiat de mine, împreună cu colegul meu Sebastian Burduja(PNL), George Tuță(PNL) și Claudiu Muresan (USR), împreună cu parlamentari de la toate partidele și va ajunge la vot în plenul Camerei Deputaților, for decizional.

Prin acest proiect ne-am propus să încurajăm atragerea și implicarea investitorilor individuali pe piața bursieră românească. Românii vor putea să investească mai ușor pe bursă și, dacă oamenii vor fi mai activi pe piața de capital, vom facilita accesul companiilor românești la finanțare, ceea ce va duce la dezvoltarea economiei.

Ne aliniem și noi cu celelalte piețe europene care încurajează și care deja oferă un tip de impozit foarte scăzut pentru investiție. Și în România trebuie încurajate investitorul și investiția, mai ales pe piața de capital și BVB care oferă, în primul rând, transparență.

Acest proiect este rezultatul consultării cu piața, cu toate părțile implicate, cu Bursa de Valori București, ASF, Asociația Administratorilor de Fonduri din România, Asociația Română a Băncilor, Asociația Brokerilor, Ministerul de Finanțe și vedem că deschiderea clasei politice și parteneriatul cu mediul privat poate duce la îmbunătățiri legislative concrete.” a precizat unul dintre inițiatori, deputatul Gabriela Horga.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media