Ouă decorative supradimensionate pictate de peste 400 de copii expuse în Ploiești Shopping City

Peste 400 de copii din 12 unități de învățământ din județul Prahova, școli și grădinițe, au participat la proiectul „Să decorăm mall-ul împreună”, organizat de Ploiești Shopping City. În cadrul acestuia, cei mici și-au demonstrat talentul și au pictat 13 ouă supradimensionate cu o înălțime de 75 cm și 1,5 metri. Ouăle fac parte din decorațiunile de Paște din Ploiești Shopping City și vor fi expuse în centrul comercial pe toată perioada celebrării sărbătorii creștine.

„Proiectul este unic în regiune, fiind pentru prima oară când comunitatea locală este implicată în decorarea de Paște a unui centru comercial. Ne-am dorit ca anul acesta Ploiești Shopping City să fie însuflețit de creativitatea copiilor. Cu toții au realizat mici opere de artă și țin să îi felicit pentru talentul și implicarea de care au dat dovadă. Așteptăm toți prahovenii și nu numai să vină și să admire expoziția.”, a declarat Marina Trifina, Marketing Manager Ploiești Shopping City.

Lansarea expozitiei_Sa decoram mall-ul impreuna_Ploiesti Shopping City (1)

„A fost o idee foarte frumoasă, un proiect extrem de atractiv, care a pus în prim plan elevul. Este minunat când observi că școlarii tăi se bucură enorm când sunt implicați într-o astfel de activitate. Au fost extrem de entuziasmați la aflarea veștii că vor picta un ou de Paște. Acest proiect a fost o provocare pentru noi. Ei pun suflet în tot ceea ce fac! Eu, în calitate de cadru didactic, am lăsat loc în primul rând spontaneității, originalității și creativității micuților, rolul meu fiind doar acela de a crea cadrul optim de desfășurare și de a îndruma această activitate. Felicitări organizatorilor și echipei care s-au gândit la realizarea acestui proiect, care promovează arta și gustul pentru frumos prin utilizarea diferitelor modalități de expresie artistico-plastică. Pe viitor sperăm să mai participăm la asemenea acțiuni, la care vom răspunde prompt!”, a declarat Prof. înv. primar, Șerban Diana-Elena, Școala Gimnazială Radu Stanian, Ploiești.

Lansarea expozitiei_Sa decoram mall-ul impreuna_Ploiesti Shopping City (2)


Expoziția „Să decoram mall-ul împreună” a fost lansată vineri, 22 aprilie în prezența profesorilor și copiilor ce au lucrat la realizarea ouălor decorative supradimensionate. Cei mici au fost premiați și au plecat acasă cu diplome de recunoaștere a talentului. Cele 12 instituții de învățământ implicate în proiect sunt: Colegiul Jean Monnet Ploiești, Școala Gimnazială Sf. Vineri Ploiești, Școala Gimnazială Sf. Vasile Ploiești, Colegiul Național Mihai Viteazul Ploiești, Școala Gimnazială Grigore Moisil Ploiești, Școala Gimnazială Radu Stanian Ploiești, Colegiul De Artă Carmen Sylva Ploiești, Grădinița Ploieștiul în Culori, Școala Primară Angels Păulești, Grădinița Mish Mash Băicoi, Școala Gimnazială Spirea Sorescu Zamfira Lipănești, Grădinița cu program prelungit Ploieștiori, comuna Blejoi.

Mai multe detalii se găsesc pe www.ploiestishoppingcity.ro sau pe Facebook, www.facebook.com/PloiestiShoppingCity.

Lansarea expozitiei_Sa decoram mall-ul impreuna_Ploiesti Shopping City (5)

Despre Ploiești Shopping City
Ploiești Shopping City este primul și cel mai mare centru comercial din județul Prahova, având o suprafață închiriabilă de 55.000 m2 și pune la dispoziția clienților săi aproximativ 2.000 locuri de parcare. Mall-ul găzduiește unul dintre cele mai mari cinematografe din afara Capitalei, cu 12 săli de proiecție dintre care 7 sunt dotate cu tehnologia 3D, dar și peste 100 de magazine, mix-ul de chiriași incluzând branduri internaționale precum Zara, H&M, Pull and Bear, Bershka, Stradivarius, Orsay, Otter, LC Waikiki, Claire’s, Intersport, Noriel, B&B, Yves Rocher și multe altele. Ploiești Shopping City este un proiect dezvoltat de Carrefour Property Romania împreună cu New Europe Property Investments plc (NEPI).

Lansarea expozitiei_Sa decoram mall-ul impreuna_Ploiesti Shopping City (3)


Locuri de munca Restaurante


Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca