Noi rezultate pentru lumea dansului dâmboviţean, prin Happy Dance Academy Târgovişte

Luna mai a fost una aglomerată pentru micii dansatori ai şcolii de balet şi dans contemporan Happy Dance Academy Târgovşte. Elevii prof. coregraf Daniela Rotari au participat la festivaluri şi concursuri de nivel regional, naţional şi chiar internaţional, reuşind să obţină clasări foarte bune.

La nivel regional, au obţinut 8  locuri I, 2 locuri de II şi 1 loc III la cea de-a doua ediţie a concursului “Răsunet Dâmboviţean”, organizat de Palatul Copiilor Târgovişte:

– locul I: Petre Teodora Gabriela – solo – dans clasic; Petre Teodora Gabriela – solo dans liric; Zama Cezara Andreea – dans de caracter; Ciuciuc Miruna Ioana – dans contemporan; Dans contemporan grup; Dans de caracter formaţie; Vasile Daria solo – dans de cacacter; Balet clasic grup;

– locul II: Dans hip hop – grup; Dans de caracter – cvartet;

– locul III: Show dance grup, categoria de vasta 6-10 ani

La nivel naţional, elevii Happy Dance Academy Târgovişte s-au întors cu două premii importante de la Festivalul de Dans “Stelele aurii”:

– locul I la MTV-SHOW, categoria 4-6 ani;

– locul II la dans de caracter, categoria 4-6 ani.

Cât despre prezenţa pe scena internaţională a dansului, Daria Maria Vasile (7 ani, practică balet de aproape 2 ani) s-a întors recent de la Mondialele de Dans “DanceStars” 2016, din Croaţia, cu o bună clasare: locul 5, în liga A.

Luna iunie debutează în forţă pentru micii dansatori de la Happy Dance Academy Târgovişte, care vor oferi un mini-spectacol  în cadrul Festivalului AnimaŢie organizat de Teatrul Tony Bulandra Târgovişte. Ei vor putea fi urmăriţi vineri, 3 iunie, de la ora 13.30, la Curtea Domnească.

 

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro