ortooxacell kiss2022.gif Flax

Montaniarzi dâmbovițeni , mișcare și frumusețe pe văi alpine din Bucegi (FOTO)

Duminică, 24 iulie 2016, un grup de 15 montaniarzi dâmbovițeni grupați în jurul Asociației Chindia Jurasic Park și ai Asociației Ecologice Floare de Colț a ajuns la poalele Bucegilor pentru a parcurge un traseu nemarcat, celebra Vale Albă, care desparte culmea Caraimanului de culmea Coștilei.

         Grupare s-a făcut, ca de obicei, la Fieni la Șipot, iar deplasarea s-a efectuat cu maşini proprii până la Căminul Alpin din Bușteni (altitudine 925 m). După ajustarea echipamentului, s-a plecat în șir indian pe poteca marcată cu “triunghi roșu” care face legătura între Căminul Alpin și Pichetul Roșu, cu trecere prin Poiana Coștilei. După aproximativ 30 de minute s-a intrat pe un vechi marcaj (“triunghi galben”) ce merge atât spre Refugiul Coștila, cât și spre fostul Refugiu din Valea Albă. Se urcă susținut un pinten împădurit, apoi se ajunge, după aproximativ 90 de minute, în celebra poiană “La Verdeață” (aproximativ 1400 m, altitudine), loc de amplasare, de către alpiniști, a corturilor, cu riscul, cunoscut şi asumat, de a fi vizitați noaptea de un urs “gunoier” care vine prin zonă să se aprovizioneze.

         Aici începe ascensiunea propriu-zisă a văii urcând, din piatră-n piatră, pe valea erodată, de-a lungul vremii, de ghețari și de bolovanii dislocați de ei. Vremea este frumoasă, însorită, iar sus pe creastă se plimbă nori albi, de vreme bună. Pe vale mai urcă și alte grupuri şi la prima oră este relativ forfotă. Pentru siguranța fiecăruia dintre noi, ne punem căștile de protecție și de împărțim pe grupe, pentru a ne putea ajuta în zonele mai grele și a nu fi expuși în cazul dislocărilor de pietre.

         O porțiune mai grea este în dreptul unui ghețar, lung de circa 100 de metri, dar, cu asigurare, se trece cu brio și acest mic obstacol. Urmează o nouă porțiune de vale aridă, apoi se ajunge la “Săritoarea Cârnului”, o uriașă stâncă ce blochează accesul normal pe vale. Se găsesc însă soluții sigure de depășie și a acesteia, iar după aproximativ 6 ore de ascensiune, de escaladă tehnică, putem spune, se ajunge la Brâul Văii Albe (aproximativ 2100 m, altitudine). Aici se face regruparea și se decide varianta de întoarcere: pe “Brâul Mare al Coștilei”, cu coborâre pe Brâna Aeriană (mai scurt, dar mai tehnic) sau pe Brâul Văii Albe – Șaua Caraimanului (Crucea Caraimanului) – Brâna Caraimanului – Valea Jepilor. Se optează pentru a doua variantă, la fel de frumoasă ca și prima, dar mai oportună pentru forțele unor oameni care urcaseră deja peste 1300 m diferență de nivel în 6-7 ore de ascensiune.

         Imaginile anexate vă prezintă oameni, peisaje, flori, animale (o singură capră neagră văzută în apropierea cabanei Caraiman) și vor să vă incite să participați cu noi la astfel de ture (sau la altele mai ușoare) pentru cunoașterea munților Bucegi.

         În acest week-end, când majoritatea oamenilor au urcat în zona Padina pentru a participa la Padina Fest, noi continuăm să căutăm liniștea naturii.

Duminica aceasta vom reveni în Bucegi, pe Valea Vânturișului, nume pe care îl ia Valea Dorului, după ce trece prin canionul îngust, dintre Colții lui Barbeș – Vârful cu Dor (stânga) și culmea prelungă a muntelui Vânturiș (dreapta). Traseul pornește de la Podul Izvor (aflat pe drumul Păduchiosul-Sinaia), urmează, o bună parte, conducta de aducțiune a apei potabile în orașul Sinaia, apoi intră pe firul văii pe care o parcurge fie direct pe vale, fie pe poteci laterale, în funcție de nivelul apei. Se încearcă ieșirea în Valea Dorului, pe lângă un cunoscut aven din zonă, Avenul Vânturiş.

Întâlnirea la Fieni, la ora 7:30, la Șipot. Se preconizează tot un grup de 10 – 12 persoane, amatori de drumeție montană din județul Dâmbovița.

Vă așteptăm!

Nicolae POSTA,

Președinte Chindia Jurasic Park

1.Start spre inaltimi-Crucea de dinsus de Caminul Alpin_800x600 2.Ne apropiem de poiana La Verdeata_800x600 3.Crestele ne atrag inspre ele_800x600 4.Imagine, spre amonte, din poiana_800x600 5.In urcare_800x600 6._800x600 7._800x600 7.2_800x600 8.Ne apropiem de ghetar_800x600 9.Cautam solutii_800x600 9.Ne odihnim_800x600 10.Acordam ajutor_800x600 11.Cautam variante_800x600 12.Asiguram echipa_800x600 13.Mergem relativ grupat_800x600 14.Am trecut un hop_800x600 15.Dar, urmeaza altele_800x600 16.Le abordam, le depasim_800x600 17.Saritoarea Carnului_800x600 18.Ajungem la Brana_800x600 19.Avem chiar si un mic moment festiv_800x600 20.Continuam pe brana_800x600 21.Ne mai oprim sa admiram superbul peisaj_800x600 22.Brana mare a Costilei_800x600 23.Urcam spre Saua Caraimanului_800x600 24.Ajungem la Crucea de pe Caraiman_800x600 25.Coboram pe Brana Caraimanului_800x600 26.Simboluri_800x600 27._800x600 28._800x600 29._800x600 30._800x600 31._800x600 32._800x600 33._800x600 34_800x600 35._800x600 36._800x600 37._800x600 38.In drum spre casa_800x600

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media