kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Modul în care pandemia de coronavirus a schimbat economia globală; La ce trebuie să te aștepți în 2021?

Nu mai este niciun secret faptul că pandemia de coronavirus a schimbat economia globală și a lovit fiecare țară în parte, iar efectele financiare vor începe să se vadă abia în acest an. La ce trebuie să ne așteptăm în 2021 și cum efecte pe termen lung va genera pandemia în viețile noastre?

Economiile și business-urile locale au avut de suferit imediat, iar măsurile restrictive și de carantină n-au făcut decât să accentueze pierderile în toate sectoarele. În ciuda faptului că dezvoltarea mai multor vaccinuri au fost anunțate anul trecut, iar de câteva luni acestea au început să fie administrate peste tot în lume, climatul economic global este incert.

Specialiștii estimează că va fi un an dificil pentru cei care își caută joburi, rata șomajului urmând să crească de la lună la lună. Totuși, există premise ca economia să se regenereze cu ajutorul unui program de vaccinare la nivel global. Dar, până la această regenerare, tot mai mulți oameni își îndreaptă atenția spre investițiile online, care se pare că se bucură de popularitate crescândă și de o evoluție foarte mare în timpul pandemiei, cât și spre orice înseamnă profit și stabilitate financiară în mediul online.

Prognoze economice pentru anul 2021

Bursele au înregistrat fluctuații mari în 2020. Indicii FTSE, Dow Jones Industrial Average și Nikkei au fost în cădere liberă pe tot parcursul anului, însă piețele bursiere importante din Asia și Statele Unite ale Americii s-au recuperat odată cu anunțarea primului vaccin în luna noiembrie.

Imediat după declararea pandemiei, indicele Dow Jones, care măsoară perfomnața bursieră a celor mai bune 30 de companii listate pe bursa din Statele Unite ale Americii, a scăzut cu aproape 40% în martie 2020. După dezvoltarea vaccinurilor, toate companiile au început să recupereze, iar acum au un plus de aproximativ 7 procente față de nivelul înregistrat la începutul anului trecut.

Fondul Monetar Internațional estimează că economia globală a scăzut cu 4.4% în 2020, aspect ce este descris de organizație ca cel mai mare declin economic de la Marea Criză Financiară din anii 1930.

Paradoxal, China, locul de unde a pornit pandemia de coronavirus, este singura economie majoră care a înregistrat creșteri în 2020, cu 2.3 procente.

Totuși, prognozele sunt pozitive în a doua jumătate a anului 2021, cu o creștere așteptată de 5.2% la nivel global.

Piața joburilor în acest an. La ce trebuie să te aștepți

Zeci de milioane de oameni care lucrau în diferite industrii s-au văzut concediați sau trimiși în șomaj, iar lucrurile nu par să se îmbunătățească foarte mult.

În majoritatea statelor europene, rata șomajului a crescut cu aproape un procent, în medie, în timp ce în SUA lucrurile au scăpat de sub control, cu o creștere a ratei de peste 5%.

Companiile au încercat să reducă pe cât posibil numărul angajaților pentru a reduce pierderile și pentru a se concentra pe eficientizarea muncii. Astfel, specialiștii te sfătuiesc să nu încerci să-ți schimbi jobul acum și să dai randament cât mai mare la actualul loc de muncă, având în vedere că oportunitățile de angajare vor fi din ce în ce mai scăzute.

Modul de consum a fost schimbat complet de pandemie

Comerțul, așa cum îl știam acum un an, s-ar putea să nu mai fie niciodată la fel. Comportamentul oamenilor în ceea ce privește cumpărăturile s-a schimbat complet, lucru modelat de carantina impusă și de faptul că accesul la magazinele fizice a fost limitat.

Mai multe studii sugerează că consumatorii încă nu se simt siguri pentru a se reîntoarce în magazinele fizice, iar un studiu al companiei EY arată că 67% dintre clienți nu mai sunt dispuși să parcurgă mai mult de 5km pentru a cumpăra bunuri.

Astfel, comportamentului în materie de cumpărături a stimulat semnificativ comerțul online, cu un venit global de 3,9 trilioane de dolari în 2020.

Vei putea călători fără restricții în 2021?

Turismul a fost unul dintre cele mai afectate sectoare economice, cu pierderi masive și afaceri închise definitiv. Nici liniile aeriene nu au stat bine, fiind nevoite să anuleze sute de mii de zboruri pe parcursul anului trecut.

Noile variante de coronavirus care au fost descoperite recent au forțat tot mai multe țări să impună restricții de călătorie: fie să nu accepte deloc turiști, fie să ceară teste negative la intrarea în țară, alături de impunerea obligativiății de carantină, fapt ce îngreunează tot mai mult repornirea tursimului.

De asemenea, țări europene care se bazează în mare parte pe veniturile generate din turiști, se gândesc să permită accesul acestora pe baza unui „pașaport verde”, care să dovedească vaccinarea împotriva coronavirusului. Există discuții la nivel european ca acest lucru să se întâmple, însă subiectul este unul delicat, din cauza discriminărilor care ar putea apărea.

Pe scurt, cel mai probabil, experții sunt de părere că normalitatea la nivelul călătoriilor nu va apărea în acest an.

Marii jucători care au avut de câștigat de pe seama pandemiei

Așa cum se întâmplă la apariția unei crize, există anumite entități care au avut de câștigat. În acest caz, pe fondul crizei sanitare generate de răspândirea globală a coroanvirusului și încercarea de combatere a acestuia, companiile farmaceutice sunt cele care s-au bucurat de succes.

Dacă ai fi investit în acțiuni la bursă la debutul pandemiei, la începutul lui 2020, ai fi avut de câștigat și tu.

Moderna, compania care a dezvoltat un vaccin contra coronavirusului, a înregistrat creșteri de 715% în doar un an, în timp ce Novavax a crescut cu 224% în aceeași perioadă de timp. AstraZeneca s-a bucurat de asemenea de o creștere, mai mică ce-i drept, de 30%.

Deși situația rămâne delicată, există speranțe că lumea va reuși să depășească pandemia în următoarea perioadă, iar semnele pentru ca tu să poți călătorii fără restricții, să circuli pe stradă fără mască sau să iei masa la restaurant încep deja să apară. Cu toate că multe țări așteaptă un nou val de infectări, în ceea ce privește dezvoltarea vaccinurilor, acestea înregistrează rate mari de eficacitate în cadrul testelor clinice, iar tot mai multe primesc aprobare și sunt introduse în programele de imunizare. La nivel global, peste 380 de milioane de doze de vaccinuri au fost primite de către populația lumii, adică echivalentul a 5 doze pentru fiecare 100 de persoane.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media