Ministerul Sănătății se bazează pe medicii de familie pentru următoarea etapă a vaccinării

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu și comisarul european Stella Kyriakides au urmărit astăzi procesul de vaccinare din mediul rural, într-un centru mobil de vaccinare organizat în comuna Petrești. Comisarul European s-a aflat în România pentru discuții privitoare la campania de vaccinare.

Ducem vaccinul mai aproape de oameni, de aceea în perioada aceasta, alături de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, mobilizăm resursele mai ales în mediul rural şi în rândul populaţiei vulnerabile pentru a creşte şi acolo rata de vaccinare. Ne concentrăm eforturile pe creşterea capacităţii de vaccinare la cabinetele medicilor de familie şi pentru demararea vaccinării în ambulatoriile de specialitate din spitale“, a declarat, la Petrești, ministrul Sănătăţii.

Ministerul intenționează să  crească tariful serviciului pentru vaccinarea de către medicii de familie a persoanelor netransportabile sa greu transportabile, pentru ca vaccinul să se administreze la domiciliu.  În acest moment, tariful este de 40 de lei, valabil până la 30 septembrie. “Vrem să încurajăm medicii de familie, autorităţile locale şi preoţii, cei care sunt mai aproape de oamenii din mediul rural, să meargă mai departe şi să îi încurajeze să se vaccineze. În plus, avem în lucru o ordonanţă prin care oferim medicilor de familie pentru serviciul de vaccinare pe care îl oferă la domiciliul pacientului, fie că este vârstnic, fie că este nedeplasabil, fie că e mai greu deplasabil, un tarif mai mare pentru a facilita tocmai această vaccinare la domiciliu. De asemenea, pentru pacienţii cu boli cronice vom începe vaccinarea în ambulatoriile de specialitate, tocmai pentru a ţinti mai bine acele persoane care sunt şi la cel mai mare risc de a contracta şi a dezvolta complicaţii în caz de infecţie cu coronavirus. Acestea sunt măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le dezvoltă, dar, împreună cu CNCAV-ul, participăm la activităţile din caravanele de vaccinare, din acţiunea Oraşul vaccinează satul”, a mai declarat ministrul.

În acest moment, medicii de familie devin vioara întâi a procesului de vaccinare. În ultima săptămână peste 30 din dozele administrate în județul Dâmbovița au fost administrate de medicii de familie.

Autoritățile județene au decis suspendarea activității a 15 centre de vaccinare din cauza scăderii numărului de doritori. În schimb, s-au organizat mai multe echipe mobile care se deplasează prin localitățile județului pentru vaccinarea celor care doresc și nu pot ajunge în localitățile cu Centre fixe de vaccinare.

Distribuie:

Locuri de munca

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro