În cifre, lucrurile stau așa: 30 de localități din 6 județe. În jur de 15.000 de spectatori. Peste 3.000 de kilometri străbătuți în 20 de zile.
„Ceata lui Zâmbilici”, alcătuită din: Zâmbilici, Clopoțica, Ghioceea, Zuza, Băiețelul Mare și Sclipici a adus bucurie în sufletele copiilor, părinților, bunicilor şi cadrelor didactice. Au fost momente minunate peste tot, iar emoțiile pozitive au dat dimensiune de sensibilitate fiecărui eveniment. Peste tot a fost lansată și revista „Scena Vieții – Junior”, dedicată acestei trupe pentru copii. Peste vară, „Ceata lui Zâmbilici” va evolua pe litoral, dar va realiza și noi turnee în țară. Dâmbovițenii intră săptămâna aceasta în studio, pentru noi înregistrări muzicale și au în pregătire și noi videoclipuri.