kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Lupescu: Recalcularea pensiilor militare, pe ordinea de zi a Comisiei pentru Apărare

Deputatul USR, Dumitru Lupescu, fost cadru militar, a anunțat că în cursul acestei zile, pe masa de lucru a comisiei pentru apărare a Camerei Deputaților, se afla in dezbatere Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat şi instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat.

Proiectul a fost adoptat tacit de Senat în aprilie. Până în prezent două Comisii din cadrul Camerei Deputaților au dat avize proiectului:  Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale și Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi barbați.

În spiritul transparentei decizionale, având în vedere importanța proiectului pentru marea masă a rezerviștilor, anunț faptul că marți, 28 iulie 2020, 28 iulie, de la ora 12:00, pe ordinea de zi a Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaților, se afla in dezbatere și Plx. 199/2020.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare: modificarea şi completarea Legii nr. 223/2015, precum şi instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat, intervențiile legislative vizând includerea unor dispoziții cu privire la recalcularea tuturor pensiilor militare potrivit prevederilor legale privind salarizarea militarilor, polițiștilor şi funcționarilor publici cu statut special din cadrul poliției penitenciare, aplicabile la data de 01.01.2022, în condiții identice/echivalente de funcție şi grad militar/profesional, sporuri, indemnizații şi alte drepturi salariale, precum şi aplicării unui indice de corecție la cuantumul brut al pensiei militare de stat cuvenite sau aflate în plată la 31.12.2019, raportat la data deschiderii dreptului la pensie

Este necesară punerea în acord a pozițiilor comisiilor sesizate pe fond:

  • Comisia pentru apărare a dezbătut proiectul în data de 14 iulie și votat un raport preliminar de adoptare cu amendamentele agreate de ministere și servicii
  • Comisia pentru muncă a dezbătut proiectul în data de 22 iulie și a votat un raport preliminar de adoptare, care include și un amendament al deputatului Dumitru Lupescu, care prevede:

,,La articolul 55, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alin.(1 indice 2), cu următorul cuprins: „(12) De o pensie de urmaş egală cu baza de calcul prevăzută la art.28, dacă optează pentru aceasta, pot beneficia şi urmaşii militarilor, polițiştilor ori poliţiştilor de penitenciare, în retragere.” a transmis deputatul USR, Dumitru Lupescu, președintele USR Dâmbovița.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media