kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

LUCIENI: Bărbat cercetat după ce și-a violat soția și a încălcat ordinul de restricție

*Cercetat de polițiști, sub coordonarea procurorului, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție*

La data de 12 mai a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat, de 44 de ani, din comuna Lucieni, a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de viol și încălcarea de către o persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor prevăzute la art. 38 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

Cercetările efectuate au evidențiat faptul că, la data de 24 martie a.c., bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat la domiciliu, ar fi constrâns-o, prin acte de violență, pe soția sa, în vârstă de 41 de ani, să întrețină relații sexuale.

Totodată, în perioada 28 martie – 22 aprilie a.c., acesta ar fi încălcat ordinul de protecție emis pe numele său, prin faptul că ar fi contactat telefonic, în mod repetat, persoana vătămată și nu ar fi respectat distanța minimă de locuință și de aceasta.

Pe parcursul zilei de astăzi, 13 mai a.c., bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media