Salina Slănic este situată la cca.100 km de Târgovişte, într-un peisaj de o deosebită frumuseţe, conferită de zona de dealuri acoperite de păduri de foioase, accesul în localitate fiind asigurat pe drumul naţional DN1 Bucureşti – Ploieşti şi prin microbuze la fiecare jumătate de oră, cu plecare din Ploieşti Nord.
În mina Unirea, redeschisă astăzi publicului larg, vizitatorii pot descifra istoria milenară a poporului roman admirând bustul sculptat în sare al lui Burebista, iar în “Sala Genezei” se pot admira sculpturile în sare reprezentându-i pe cei doi mari conducători, Decebal şi Traian, înconjuraţi de elemente specifice popoarelor dac şi roman. De asemenea, vizitatorii pot admira un bazorelief, marele domnitor Mihai Viteazu şi bustul sculptat în sare al “luceafarului” poeziei romaneşti, Mihai Eminescu.
În mina Unirea sunt amenajate terenuri de sport, volei, handbal, tenis şi minifotbal, locuri de joacă pentru copii, carting, jocuri mecanice. În salină există un spaţiu delimitat, dotat cu paturi, scaune, mese, unde vizitatorii cu afecţiuni respiratorii pot petrece câteva ore în linişte. În mina Unirea se organizează diverse competiţii sportive, concursuri şi expoziţii. În mina Mihai, amplasată pe vertical, separată printr-un planşeu de 40m de mina Unirea, se desfăşoară concursuri naţionale şi internaţionale de aeromodelism (acest lucru este posibil datorită climatului deosebit în care viteza de circulaţie a aerului este aproape de “0”), ocazie cu care este permis şi accesul turiştilor.
La mică distanţă de salină se află un fascinant obiectiv turistic: Muntele de sare, monument al naturii, un masiv de sare dezgolit, în interiorul căruia se află o veche ocnă umplută cu apă, căreia localnicii îi spun Grota Miresei. În zonă, turiştii pot vizita mănăstirile Ghighiu, Zamfira, Crasna, Cheia, Suzana, cariera de tuf vulcanic Piatra Verde sau se pot relaxa la ştrandurile “Baia Baciului”, “Baia Roşie”, “Băile Verzi” sau în staţiunea apropiată Cheia.
PROGRAM DE VIZITARE*:
- Mina Unirea:
- » Luni – Marti: inchis
- » Miercuri – Duminica: 08:00 (primul transport in subteran) – 14:30 (ultimul transport in subteran)/ 15:30 (ultimul transport din subteran)
- *Transportul turiștilor în/ din Salina Slănic Prahova se face cu microbuze.
TARIFE VIZITARE:
VIZITATORI ÎN REGIM NORMAL:
- » adulţi: 20 lei/zi/persoană
- » pensionari: 18 lei/zi/persoană
- » copii peste 3 ani, elevi, studenţi cu vârsta până la 25 ani, persoane cu handicap: 10 lei/zi/persoană
- » copii mai mici de 3 ani: gratuit (cu recomandare medicală)
GRUPURI DE MINIM 30 PERSOANE:
- » adulţi: 18 lei/zi/persoană
- » pensionari: 16 lei/zi/persoană
- » copii peste 3 ani, elevi, studenţi cu vârsta până la 25 ani, persoane cu handicap: 9 lei/zi/persoană
VIZITATORI ÎN REGIM DE ABONAMENT PENTRU 7 ZILE:
- » adulţi: 126 lei/7 zile/persoană
- » pensionari: 112 lei/7 zile/persoană
- » copii peste 3 ani, elevi, studenţi cu vârsta până la 25 ani, persoane cu handicap: 63 lei/7 zile/persoană
Biletul este valabil pentru o singura intrare/zi
Alte tarife
- » Loc de joaca – 10 lei/30 min
- » Karturi – de 1 loc – 9 Lei/15 min ; 15 Lei/30 min
- » Karturi – de 2 locuri – 12 Lei/15 min ; 20 Lei/30 min
- » Tenis de masa – 5 lei/30 min.
- » Biliard – 10 lei/30 min.
- » Taxa foto – 6 lei
- » Taxa video – 12 lei
sursa: www.salrom.ro
foto: www.salrom.ro