kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

“Las-o, bă, că merge şi aşa!”, constatarea deputatului Daniel Blaga, după „subțierea” constantă a CV-ului lui Florin Roman

UPDATE: Florin Roman a demisionat din funcția de ministru al Cercetării după scandalul diplomelor și al plagiatului (Detalii)
Un nou scandal în ceea ce îl privește pe proaspătul ministru liberal Florin Roman, care și-a trecut în CV o carte și o diplomă care nu există și are o lucrare de masterat copy paste. Pentru minciunile pe care acesta le-a trecut în CV, USR cere demisia sau demiterea acestuia.
„Ministrul Florin Roman şi “Las-o, bă, că merge şi aşa!”
În ţara lui “Las-o, bă, că merge şi aşa!” aproape că nu ne mai miră nimic. Când afli însă că ditamai politicianul, cocoţat de partid într-un scaun călduţ de ministru, nu are nici măcar studiile declarate reale e o problemă. Mare cât ministerul pe care îl conduce şi ceva mai mică dacă e să o comparăm cu procentele la care i-a ajuns partidul.
Ministrului liberal Florin Roman, căci despre dumnealui este vorba, i-au fost încredinţate frâiele unuia dintre cele mai importante ministere, cel al Cercetării. Cel puţin în teorie, domnul ministru a scris în CV-ul său că ar fi licenţiat de două ori în economie, la Cluj şi la o universitate privată din Bucureşti.
Ceva dă cu virgulă pentru că nimeni nu înţelege de ce o persoană ar alege să facă fix aceeaşi facultate, de contabilitate, prima dată la stat, la o universitate vestită, iar apoi, la 12 ani distanţă, la universitatea privată.
Mass media centrală a scos la iveală însă că ministrul Roman nu are nicio licenţă la universitatea din Cluj, unde de fapt ar fi dat doar un examen de absolvire al unui colegiu din Alba Iulia.
CV-ul bogat al ministrul Roman începe să se subţieze de la o cercetare la alta, nu tu carte scrisă, plagiat dovedit, acum licenţă inexistentă.
Pe bună dreptate, colegul meu Dacian Cioloş, preşedintele USR, i-a cerut premierului Nicolae Ciucă să îl demită pe ministrul Florin Roman, din cauza CV-ului său falsificat.
Încă am speranţă că România nu va mai rămâne pentru foarte mult timp sub sloganul “Las-o, bă, că merge şi aşa!”. a scris deputatul Daniel Blaga, președintele USR Dâmbovița.
Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media