ortooxacell kiss2022.gif Flax

Izvorul Tămăduirii – Sute de oameni au mers la Nucet pentru apa din “Fântâna de Leac”

Tradiționalul eveniment liturgic de la Mănăstirea Nucet, prilejuit de Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare prăznuită de Biserica Ortodoxă și  închinată Maicii Domnului, a fost reluat anul acesta, după pauza de anul trecut când credincioșii au stat acasă și au primit apă sfințită cu ajutorul unor voluntari. Sute de oameni au mers astăzi la Mănăstire, atât pentru slujbă, cât și pentru procesiunea până la „Fântâna de Leac”, unde anual are loc sfinţirea apei sau Aghiasma mică. Deși au fost atenționați cu privire la regulile pe care le au de urmat în ceea ce privește distanțarea, unii dintre participanți nu s-au putut dezice nici acum de  cunoscuta practică a îmbulzelii. Atât reprezentanții Jandarmeriei, cât și preoții au încercat să-i determine pe oameni să respecte regulile de protecție antiCovid.

În cadrul evenimentului, un sobor de preoți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei a evocat importanța sărbătorii Izvorul Tămăduirii în viața spirituală a creștinilor. Mănăstirea Nucet face parte din salba mănăstirilor care au înconjurat Târgoviştea medievală, fiind ctitoria, din secolul al XIV-lea, a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, luându-şi numele de la pădurea de nuci aflaţi acolo.

Astăzi, la Nucet, s-a aflat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a luat parte, alături de credincioșii prezenți la Mănăstirea Nucet, atât la liturghie, cât și la ceremonialul religios dedicat sfințirii Aghiasmei mici. De asemenea, au participat: George Ungureanu, viceprimarul comunei Nucet, parlamentarii Carmen Holban, Radu Popa, Marian Țachianu, reprezentanți din partea autorităților locale și județene.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media