IPJ DÂMBOVIȚA: Acțiune a polițiștilor desfășurată pe raza municipiului Târgoviște

În cursul nopții de 16 spre 17 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pentru verificarea respectării prevederilor legale impuse în perioada stării de alertă, prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2, a faptelor antisociale, dar și pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc, fiind instituite filtre pe principalele străzi de pe raza municipiului Târgoviște.

Astfel, în intervalul orar 20:30-24:30, polițiștii au legitimat 279 de persoane, au controlat 168 de autovehicule și au verificat 48 de agenți economici, iar pentru neregulile descoperite au aplicat 34 de sancțiuni, în valoare de 16.825 de lei.

Din totalul sancțiunilor aplicate, cele mai multe, 23, au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 4 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 4 pentru încălcarea normelor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 2 permise de conducere, au retras 6 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare.

La activitățile desfășurate au participat luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița „Mircea cel Bătrân”.

În continuare polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi la datorie, fiind pregătiți să intervină întotdeauna pentru siguranța comunității.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE IPJ DAMBOVITA

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro