„Pilotarea planurilor-cadru alternative pentru liceu” este un program național inițiat de Ministerul Educației din România prin care anumite licee sunt selectate să testeze, pe o perioadă de minimum 5 ani, noi modele de organizare a curriculumului și de management educațional descentralizat.
Acest program are ca scop modernizarea învățământului liceal, oferind școlilor mai multă libertate în a-și construi propriile trasee educaționale, adaptate nevoilor specifice ale elevilor și cerințelor pieței muncii, spre deosebire de un plan-cadru unic, impus centralizat.
„Am organizat o întâlnire dedicată pilotării planurilor-cadru alternative pentru liceu cu doamnele și domnii directori ai liceelor din județul Dâmbovița, cu sprijinul domnului Cătălin Bîrsan, reprezentant al Comisiei de coordonare a Programului de Pilotare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
Am discutat deschis despre nevoia de modernizare și despre oportunitatea de a adapta curriculumul la nevoile reale ale elevilor și la specificul fiecărei școli — un demers care poate crește motivația elevilor și a cadrelor didactice, poate consolida gândirea critică și poate conecta mai bine școala la piața muncii și la cerințele societății moderne.
Discuțiile au fost orientate spre soluții și pe identificarea instrumentelor necesare pentru a face acest pas: un cadru legislativ clar, mentorat, sprijin tehnic și răspunsuri la întrebările apărute în proces.
A fost o întâlnire extrem de valoroasă, în care am povestit despre oportunitatea pe care o avem astăzi, dar și despre experiențele trecute legate de proiectele de pilotare — obstacolele întâmpinate și soluțiile găsite.
Mulțumiri speciale domnului Inspector Școlar General prof. Valentin Stancu pentru deschidere și prezență, precum și domnului pr. prof. Marian Dobrescu, directorul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, care ne-a primit cu căldură și ne-a fost gazdă. De asemenea, le mulțumesc tuturor directorilor prezenți astăzi pentru contribuțiile extraordinare, dar mai ales pentru dedicare și deschidere.” a declarat senatoarea USR, Adelina Dobra, după dezbaterea organizată la Târgoviște.




Facebook
WhatsApp
TikTok


































