În unele suflete, eroii au chip!

„Nume pe cruci a căror număr nu le știe nimeni. Am plecat atâția și nu s-a mai întors niciunul. Când au murit ai noștri, am murit și noi cu adevărat, ne-a murit amintirea, ni s-a stins povestea, acum suntem doar litere tocite undeva departe si uneori, imagini șterse și pătate de vreme, suntem un Gheorghe, un Ion, un Vasile, un tată, un fiu, un frate, suntem pământ, din noi răsare iarba și peste noi se topește zăpada și în orice șanț și orice groapă ne-a ascuns moartea, doar amintirea voastră ne învie, căci sufletul înseamnă acasă” (Alexandru Averescu, Notițe zilnice de războiu).

Amintirile urmașilor îi țin pe eroi veșnic vii, nu doar ca simboluri anonime, ci ca oameni a căror povești se transmit din tată-n fiu. De Ziua Eroilor, dincolo de coroane și discursuri, în unele suflete, eroii au chip. Sunt bunicii sau tații care au luptat cu arma în mână pentru o țară pe care s-au încăpățânat să o lase urmașilor urmașilor lor. Joi, 10 iunie, rețelele de socializare au fost pline de imagini  de la evenimente de depuneri de coroane organizate de autorități în diferite colțuri ale județului, pentru marcarea Zilei Eroilor. Printre imagini ne-au atras atenția însă câteva fotografii în care eroii au chip și care ne aduc aminte că războiul, sacrificiul și moartea nu sunt impersonale.

În anul centenarului vă povesteam că războiul a însemnat mai ales speranță. Atât pentru cei de pe front, cât și pentru cei rămașii acasă. Din speranță s-a născut nemurirea. O frumoasă casă – monument, din Vulcana Pandele, este simbolul speranței unui tată că fiul i se va întoarce viu din război. Povestea lor a răzbătut peste veacuri, doar că nu cu deznodământul pe care îl spera familia. În 1916, tânărul pandelean necăsătorit, Gheorghe Banu pleca în război. Tatăl a hotărât să îl aștepte ridicând o casă în care Gheorghe să-și întemeieze o familie după ce se va întoarce din război. Un glonț, însă, l-a răpus pe 16 septembrie, la Cincu Mare,în  județul Brașov. Consătenii care au apucat finalul războiului, au povestit că sergentul Gheorghe Banu a apucat să spună doar atât: „Să scrieți acasă c-am murit!”. Povestea istoriei lui Gheorghe și a casei sale este dusă mai departe de muzeograful Muzeului Gravor Gabriel Popescu din Vulcana Pandele, Elena Diaconu care a strâns fotografii și mărturii, cele mai multe de la Filica Banu, nepoata eroului care locuiește în casa construită pentru acesta.

Muzeul din Vulcana Pandele păstrează și un steag unic în tară, pe care mamele și  văduvele de război au cusut numele celor 66 de localnici care au murit în Primul Război Mondial. „România Mare Recunoscătoare Fiilor săi morți pentru întregirea neamului. 1916 – 1918” scrie cusut cu ață roșie deasupra numelor eroilor.

„Eroii nu mor niciodată”, doar dacă le vom spune copiilor noștri că eroii au fost străbunicii lor, cei care zâmbesc din alte vremuri în fotografiile de familie. „Eroii nu mor niciodată”, doar dacă în unele suflete au chip!

……………..

 

 

 

 

 Crina Zamfirescu, redactor șef