S-a născut la 12 mai 1908 în satul Lazuri, comuna Comişani, judeţul Dâmboviţa, ca cel de-al patrulea fiu al unei familii de gospodari cu 7 copii. Studiile primare le-a făcut în comuna natală, iar cursurile liceale la Ploieşti, la Liceul Petru şi Pavel. A absolvit Şcoala militară de ofiţeri activi de infanterie, obţinând tresa de sublocotenent în promoţia de ofiţeri 1929 Regele Mihai I. După stagii de comandă de subunităţi în câteva unităţi, a absolvit cu succes Şcoala specială, şi în anul 1938 cu gradul de căpitan este încadrat în Regimentul 1 Care de Luptă din Târgovişte. Un an mai târziu, odată cu înfiinţarea Regimentului 2 Care de Luptă cu garnizoana de pace în Bucureşti, căpitanul Gheorghe Răuţă primeşte în această unitate comanda companiei a 6-a tancuri în batalionul 2. În procesul de instrucţie al tanchiştilor de sub comanda sa, căpitanul Gheorghe Răuţă se preocupa cu grijă ca echipajele companiei să devină propria familie, iar între membrii acestora să se producă legătura sufletească a camaraderiei.
În februarie 1941, procesul de instrucţie se întrerupe brusc, iar căpitanul Gheorghe Răuţă împreună cu tanchiştii săi participă la reprimarea rebeliunii legionare din Bucureşti. Timp de mai multe zile, au ocupat poziţiile ordonate la importante clădiri şi instituţii, patrulând cu tancurile pe arterele principale în partea de sud a capitalei ţării, în special în zona pieţii Obor, reuşind să restabilească ordinea. Pentru aportul adus la restabilirii liniştii şi ordinii în Bucureşti, căpitanul Gheorghe Răuţă a fost citat prin Ordin de Zi pe Garnizoana Bucureşti, fiind decorat cu Medalia Comemorativă de „Virtute Militară” în grad de ofiţer.
La 12 iunie 1941, Regimentul 2 Care de Luptă se găseşte dislocat la Bârlad, iar de aici, tancurile batalionului 2 în care se află încadrată compania a 6-a a căpitanului Gheorghe Răuţă, au cantonat la Creţeşti, în apropiere de Huşi. Aici, comandantul regimentului, colonelul Aurel Săndulescu află că unitatea sa este pusă la dispoziţia Corpului 3 Armată şi că batalionul 2 din regiment este alocat Diviziei 15 Infanterie. Între 10-13 iulie 1941, echipajele tancurilor căpitanului Gheorghe Răuţă au contribuit la păstrarea poziţiilor sau restabilirea dispozitivului, şi a respins contraatacurile inamicului asupra Diviziei 15 Infanterie din zona capului de pod de la est de Prut. Apoi, timp de o săptămână între 15-27 iulie 1941, compania a 6-a s-a aflat în mişcare şi în luptă, sprijinind Regimentul 2 dorobanţi aflat în urmărirea inamicului spre Nistru, de pe direcţia înălţimilor situate la 1,5 km de localitatea Boghiceni.
După o regrupare şi staţionare pentru refacere, timp de câteva zile în Chişinău, la 8 august 1941 a început operaţia ofensivă de la Odessa, unde Corpul 3 Armată întărit cu Regimentul 2 Care de Luptă s-a angajat în ruperea celui de-al doilea aliniament de apărare al marelui oraş port. Tanchiştii companiei a 6-a comandaţi magistral de căpitanul Gheorghe Răuţă, au pătruns în acest aliniament organizat din timp „…cu lucrări temeinice de campanie, bine amplasat la teren, săpăturile fiind semănate cu iarbă deasă şi chiar cu ceapă verde, realizând astfel camuflajul perfect”. În ziua de 24 august 1941, compania a 6-a a sprijinit atacul batalionului 1 din Regimentul 37 Infanterie pe căile de acces spre Odessa, timp în care două proiectile perforante au lovit motorul tancului căpitanului Gheorghe Răuţă care a luat foc, însă, a reuşit să se salveze la timp împreună cu sergentul major (conductorul) Vasile Stoleru, după care tancul a explodat.
La 20 august 1944, în bătălia de apărare a Moldovei, o grupare motomecanizată aparţinând Diviziei 1 blindate „România Mare”, comandată de generalul de cavalerie Radu Korne, şi care constituia rezerva mobilă de foc antitanc a diviziei blindate, fiind dispusă la Secuieni între Roman şi Bacău, a fost pusă sub comanda experimentatului căpitan Gheorghe Răuţă. Însă, la 24 august 1944, trupele sovietice dezarmează gruparea comandată de căpitanul Gheorghe Răuţă, contingentul fiind îndreptat spre Prut. Folosind un moment prielnic, eroul tanchist dâmboviţean reuşeşte să evadeze, călătorind în ţinută de ţăran pentru a nu fi recunoscut de patrulele sovietice, ocolind localităţile, mergând numai noaptea, iar ziua stând ascuns, şi după multe peripeţii reuşeşte să ajungă la 14 septembrie 1944 la Focşani, iar de aici, cu trenul ajunge în comuna Văcăreşti, judeţul Dâmboviţa, unde se găsea partea sedentară a Regimentului 2 Care de Luptă.
Aşa cum reiese din jurnalul sublocotenentului Grigore Doboş, comandantul plutonului de circulaţie al Regimentului 2 Care de Luptă în timpul campaniei din 1945, se pare că tanchiştii batalionului 2 comandaţi de maiorul Gheorghe Răuţă, au avut ca obiectiv să atace sectorul cuprins între satele Dol-Besa si Dol Pial din Carpaţii Mici-Bratislava. Dacă Batalionul 1 comandat de maiorul Cociu, a atacat satul Dol, Batalionul 2 condus de maiorul Răuţă şi-a concentrat eforturile asupra satului Besa, însă cu mari sacrificii şi pierderi omeneşti. Astfel, au căzut la dotorie Lt. Viorel Mărceanu (bucovinean din Gura Humorului), Lt. Ioan Roşescu, Lt. Ioan Giorgi (absolvent al Şcolii Militare de la Saint-Cyr, promoţia 125), Lt. Virgil Negrescu, cărora li s-au alăturat alţi patru ostaşi căzuti eroic, toţi fiind înmormântaţi la 26 martie 1945 într-un cimitir din satul Bajka.
Pentru faptele sale de arme săvârşite pe fronturile de Est şi Vest, maiorul Gheorghe Răuţă a fost citat prin numeroase Ordine de Zi pe Comandamente de Armată, fiind decorat cu „Virtutea Militară”, clasa I în grad de ofiţer, medalia „Cruciada împotriva bolşevismului”, Ordinul „Steaua României” clasa a IV-a în grad de comandor şi Ordinul „Coroana României”, clasa a IV-a în grad de ofiţer.
După înlăturarea din rândurile cadrelor active ale armatei în august 1947, de către regimul comunist sub pretextul de „atitudine antidemocratică faţă de regimul democrat popular”, colonelul (r) Gheorghe Răuţă a trăit retras şi modest în Bucureşti, unde s-a stins din viaţă la 2 mai 1999.
Prof. dr. Cornel Mărculescu
Şcoala Gimnazială Dora Dalles Bucşani
Facebook
WhatsApp
TikTok
