ortooxacell kiss2022.gif Flax

FOTBAL: Dentaș Tărtășești, noul lider al Ligii a 4-a

Dentaș Tărtășești a devenit noul lider al Ligii a 4-a dâmbovițene, cu 62 de puncte acumulate. Echipa antrenată de Marius Stănică a urcat pe primul loc în campionatul județean după ce a bifat un succes categoric, în deplasare, împotriva Bradului Moroeni. În disputa cu “pădurarii”, Dentaș și-a asigurat victoria la capătul reușitelor semnate de Lețu, Badea și Dobre, iar golul de onoare al gazdelor a fost marcat de Buzea. Mâine, pentru Tărtășești urmează derby-ul de pe teren propriu cu Gloria Cornești, ocupanta locului 3. Cum Dentaș nu va mai evolua la Tărtășești până la finalul campionatului, în meciurile de pe propriul teren, jocul se va disputa pe stadionul din Răcari. Mai mult de atât, brigada de arbitrii care va conduce meciul va fi una din afara județului. Tot în runda a 29-a,  învingătoare au mai devenit Voința Pierșinari, PAS Pucioasa, FC Brezoaele, Progresul Mătăsaru, CS Petrești și Gloria Cornești, dar ultimul meci a fost oprit de arbitru în minutul 23, la scorul de 13-0 pentru gazde. În schimb, Recolta Gura Șuții, ocupanta locului 2, și Atletic fieni au stat.

 

Liga a 4-a – Etapa a 29-a – Rezultate

Pierșinari – IL Caragiale     8-1

Pucioasa – Ghimpați          3-0

Zăvoiu – Brezoaele             2-5

Mătăsaru – Dragomirești   2-1

Petrești – Petrolul Tgv.       3-2

Cornești – Ungureni           13-0 (întrerupt în minutul 23)

Moroeni – Tărtășești         1-3

Gura Șuții și Fieni au stat.

Ionuț Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media