kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Expoziția „Metamorfozele unui loc al memoriei” stârnește interesul televiziunilor străine

 La Unitatea Militară 01417 din municipiul Târgovişte este deschisă expoziţia dedicată momentului  din 25 decembrie 1989: “ Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri Ferdinand I la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”. Inaugurarea a avut loc anul trecut, în luna septembrie, iar de la acel moment foarte multe televiziuni din străinătate au dorit să filmeze locul execuției pentru a face reportaje sau documentare.

         Luna aceasta, interesul a fost și mai mare datorită împlinirii celor 25 de ani de la Revoluția Romana, punctul muzeal fiind vizitat de agenții mari de presă, dintre care amintim: Reuters, Associated Press, Helsingin Sanomat, A.R.D. , Al – Jazeera London, Al – Jazeera Serbia, etc., interesate de modul în care regimul comunist din România a căzut, desfășurarea evenimentelor și de faptul că suntem singura țară din blocul comunist unde conducătorul a sfârșit prin a fi executat.

         Locaţia în care este găzduită expoziţia este clădirea  fostei Şcoli de Cavalerie, respectiv fosta Unitate Militară 01417 din imediata apropiere a Gării de Sud, unde au fost amenajate mai multe spaţii care au avut legătură cu ultimele zile ale soţilor Ceauşescu. Este vorba despre sala în care au fost judecaţi, biroul comandantului unităţii – colonelul Andrei Kemenici, camera în care au petrecut ultimele zile şi, evident, locul execuţiei.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media