ortooxacell kiss2022.gif Flax

Elevii Colegiului Naţional „Vladimir Streinu” Găești promovează mânăstirea Cobia în concursul EUROSCOLA 2017

”Mânăstirea Cobia – monument de patrimoniu național” este titlul ales de elevii Colegiului Naţional „Vladimir Streinu” Găești pentru proiectul destinat participării la concursul EUROSCOLA 2017, organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

Conștientizând rolul patrimoniului românesc în consolidarea identităţii europene, echipa de proiect a ales ca temă ,,Mânăstirea Cobia – monument de patrimoniu național”.

Astfel,  membrii echipei au gândit un Proiect de promovare a acestui monument, proiect derulat în parteneriat cu toate unitățile școlare din  oraș, cu Primăria Găești, cu Protoieria Găești și, nu în ultimul rând, cu Asociația de părinți „Vladimir Streinu Junior 13”, care a susținut financiar acest proiect.

Rezultatul acestei inițiative este unul deosebit deoarece, dacă activitatea s-a născut din spirit de emulație, a devenit una de suflet, tinerii conștientizând cu adevărat rolul patrimoniului, al valorilor spirituale naționale atât în devenirea lor, cât și în definirea identității naționale și a celei europene.

Plini de entuaziasm, aceștia au  organizat excursii la Mânăstirea Cobia unde au descoperit pe lângă informații istorice, mituri legate de acest lăcaș de cult, harul și dăruirea preotului Popescu Ion. De asemenea, au promovat Mânăstirea Cobia atât la nivelul comunității, cât și în rândul colegilor din celelalte școli. Toate materialele de promovare (flyere, afișe, pliante etc.) au fost concepute de ei și au vizat evidențierea unicității arhitecturale, a valorii artistice și a vechimii acestui monument care, cu certitudine, este unic prin particularitățile sale. Alături de echipa de proiect s-au aflat membrii clubului de voluntariat IMPACT-CNVS.

Pentru a promova la nivel național acest monument, elevii CNVS au realizat o pagina de facebook a Mânăstirii Cobia, si un site in care informațiile cu privire la monument sunt în limba engleză https://manastireacobia.wixsite.com/mysite.

Activitățile de promovare s-au derulat și în cadrul Festivalului Internațional Gheorghe Zamfir când elevii noștri au atras atenția maestrului Zamfir, dar și a  invitaților săi, asupra acestei bijuterii arhitecturale care  trebuie recunoscută ca monument de patrimoniu.

Ultima activitate din proiect va avea loc pe 5 octombrie 2017, de Ziua Educației, când, în cadrul Colegiului Național Vladimir Streinu Găești, Echipa Euroscola va prezenta Proiectul colegilor din clasele gimnaziale și va disemina informațiile pentru întreg corpul profesoral.

Mulțumirile echipei se îndreapă în primul rând către preotul Popescu Ion care ne-a primit cu drag și căldură și a înțeles demersul nostru, dar și către Pr. Protopop Stan Marius Traian, care ne-a susținut și a obținut acordul Arhiepiscopiei Târgoviștei pentru derularea acestei activități. Nu în ultimul rând, mulțumim Asociației de Părinți ”Vladimir Streinu Junior 13”, care a susținut de la început inițiativa echipei. Apreciem deschiderea pe care toate instituțiile școlare din orașul Găești au arătat-o atât acțiunii noastre, cât și propriilor elevi, facilitându-le astfel accesul la informații.

Din echipa de proiect a Colegiului Naţional „Vladimir Streinu” Găești fac parte 24 de elevi, coordonaţi de profesorii Robert Alexe şi Florina Streinu.

 

Echipa de proiect

„Euroscola- CNVS, 2017”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media