Europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă, candidat pentru un al doilea mandat în PE, este unul dintre eurodeputații militanți în favoarea sprijinirii agriculturii românești, în contextul unei Europe care investește în acest domeniu: “Am sprijinit agricultura din România prin amendamentele aduse reformei Politicii Agricole Comune, am promovat agricultura românească la Bruxelles, am susținut reglementarea programelor de ajutorare a persoanelor defavorizate, am susținut acțiunile pentru reducerea inegalităților de gen, am susținut importanța existenței unei Strategii a UE pentru regiunea carpatică. Pentru mine, este important și faptul că, deși mi-am desfășurat cea mai mare parte a activității în Parlamentul European, am avut o legătură permanentă cu mulți dintre cei implicați în agricultura din România, iar acest lucru mi-a permis ca în luările mele de cuvânt, în amendamentele depuse, în întrebările adresate să mă pot plia pe realitățile existente în țară.”, a precizat Viorica Dăncilă.
Dăncilă a avut patru rapoarte din partea Parlamentului European. Unul a fost cel referitor la bugetul european pe 2014 pentru agricultură, unde a obținut ca pentru România și Bulgaria să nu fie aplicată diminuarea cu 5% a plăților directe, așa cum se aplică în cazul celorlalte state membre. Pentru acest mandat, Dăncilă și-a propus să obține un raport legislativ în cadrul Comisiei de agricultură și dezvoltare rurală.