Astăzi, într-o conferință de presă a PDL, purtătorul de cuvânt al formațiunii și candidat pentru europarlamentare Claudiu Dumitrescu a acuzat Instituția Prefectului de politizare excesivă, dând exemplu nereguli constatate în localitatea Gura Șuții. Dumitrescu spune că prefectura încide ochii, pe considerente politice, la neregulile primarului social democrat, care este în afara legii de la finele anului trecut:
„În paralel însă, avem o situație extrem de gravă la Gura Șuții. Primarul PSD de acolo se comportă ca pe propria moșie. Ședințele Consiliului Local sunt convocate telefonic, de verișoara lui, procesele verbale sunt încheiate cu alte zile decât cele în care s-au ținut ședințele de consiliu, iar consilierii locali PDL nu și-au mai primit indemnizațiile din septembrie 2013.
Comuna Gura Șuții este, practic, o feudă a primarului, pe care o conduce după bunul plac, sub ochii mai mult decât toleranți ai Prefecturii, instituție care s-a politizat maxim. Solicităm prefectului Victor Sanda să iasă din haina de politician și să-și exercite atribuțiile în cazul comunei Gura Șuții. Cerem de urgență un control de la Prefectură, care să ducă la respectarea legii și la înlăturarea acestor abuzuri incredibile.” a precizat Claudiu Dumitrescu.
sa taca dracu din gura.primul bautor de rom al tarii ce face.avirtonii astia din pdl au luat-o pe aratura.