Ei sunt elevii de 10 la BAC! Ce planuri de viitor au

FOTO: Sebastian Bobeică și Radu Dumitru

Sebastian Bobeică de la Liceul de Artă “Bălașa Doamna” Târgoviște și Radu Dumitru, de la Colegiul Național “Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște sunt cei doi elevi care au obținut medii de 10 la Bacalaureat 2020. Cei doi băieți, din profile diferite, unul de la o clasă de muzică, celălalt de la mate-info intensiv engleză, au demonstrat că 10 este posibil atât la “uman”, cât și la „real”.

Gazeta Dâmboviței a stat de vorbă cu cei doi într-un interviu, în oglindă, despre cum a fost Bacalaureatul din Pandemie, dar și despre viitor.

Și-au propus 10 sau a fost ușor?

Sebastian: Chiar a fost mai ușor decât în alți ani, comparativ cu ce subiecte am văzut în anii precedent. Cred că au avut mai multă milă. M-am pregătit să iau o notă cât mai bună. Normal, că fiecare se pregătește să ia notă maxima, dar nu am plecat de acasă cu ideea că mă duc acolo ca să iau 10. Nu! M-am dus ca să iau o notă onorabilă.

Radu: Bacalaureatul nu era important pentru mine, mă pregăteam pentru admiterea la Politehnică. Acolo era cu totul alt nivel, așa că mi-am propus ca la BAC să iau 10, pentru că era mult mai ușor. Vedeam BAC-ul ca pe un nivel mai ușor decât Politehnica. Dar admiterea s-a anulat, așa că am depus mai multă muncă pentru BAC și eram 90% că o să iau 10.

Spre ce școli îi duce nora 10?

Sebastian: Mai departe o să plec în Olanda, pe International Business. E o schimbare la 180 de grade (n.r. având în vedere liceul vocațional, clasa de muzică pe care a absolvit-o). Mai trebuie doar să îndeplinesc formalitățile, să trimit diploma de BAC, dar procedura de admitere am finalizat-o cu succes.

Radu: Voi merge la Politehnică, la Automatică. Criteriul de admitere este media la Bacalaureat

Motivele pentru care unul pleacă din țară, iar celălalt nu sunt:

Sebastian:  Pentru că îmi oferă mult mai multe oportunități. Simt că îmi oferă mai mult, fiind o facultate bună. Știu că pot face mai multe.

Radu: Eu nu doream să stau departe de familie și cred că se poate construi un viitor și aici.

Iar în final mesaje pentru  profesorii care i-au pregătit la cele două licee:

Sebastian: Fac o treabă minunată și pregătesc elevii pentru viață. Fac un lucru fantastic, le mulțumesc.

Radu:  Doresc să le mulțumesc tuturor celor care m-au învățat foarte multe lucruri. Sper că în continuare să aibă elevi care să țină media liceului foarte sus, pentru că sunt acolo oameni deosebiți, profesori care au foarte multe cunoștințe și care predau cu drag.

…………………………..

Gazeta Dâmboviței îi felicită pe toți liceenii care astăzi au motive de bucurie și le urează mult succes celor care vor învăța pentru altă sesiune. Important este ca fiecare tânăr să-și găsească drumul în viață!


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro