kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Deputatul USR, Daniel Blaga, cere mai multă transparență în administrația locală târgovișteană

Deputatul USR Daniel Blaga critică administrația publică locală din Târgoviște pentru că nu a pus, încă, în dezbatere publică bugetul local. Parlamentarul USR spune că este nevoie de mai multă transparență.

 

Primăria Municipiului Târgovişte, nicio vorbă despre buget

Deşi la nivel naţional, bugetul a fost adoptat încă de la finele anului trecut, pe 28 decembrie, pe plan local, în Târgovişte, nicio mişcare în acest sens.

Bugetul ar fi trebuit publicat şi pus în dezbatere publică, timp de 15 zile, până la data de 12 ianuarie, adică acum zece zile, dar după cum arată site-ul Primăriei Târgovişte, www.pmtgv.ro, administraţia locală nu a făcut acest lucru.

Nu înţelegem de ce bugetul atât de necesar este ţinut de atâta amar de timp la dospit şi ferit de ochii cetăţenilor.

Am cerut edililor şi vom cere încontinuu transparenţă. Este limpede pentru toţi că în acest moment administraţia din Târgovişte nu a respectat legea în ceea ce priveşte bugetul, iar acest lucru trebuie clarificat.

Este obligatoriu ca oamenii să aibă habar despre banii publici, la timp şi cu toate amănuntele.

P.S. – Aşa cum era firesc, am informat despre această situaţie şi Instituţia Prefectului Dâmboviţa, cea care veghează asupra respectării legii în administraţiile din judeţ. Şi aşteptăm cu interes răspunsul dumnealor.

P.S.2 – pe site-ul primărie există posibilitatea de a caută informații “pe site” sau “pe Web” … doar că dacă folosești această opțiune ești direcționat către un site – freefind.com – care afișează un mesaj de eroare. Sper ca măcar această mică eroare să fie rezolvată cât mai curând pentru că interfața site-ului primăriei Târgoviște lasă mult de dorit mai ales la capitolul găsirea informațiilor.” a scris Daniel Blaga pe pagina sa de facebook.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media